Delegaţie a municipiului Sebeş, condusă de viceprimarul Adrian Bogdan, în China, în oraşul Zhangye, provincia Gansu
Urmare a invitaţiei adresate, încă de anul trecut, de către administraţia municipiului Zhangye, în perioada 23 septembrie – 3 octombrie 2011, o delegaţie a municipiului Sebeş s-a deplasat în China, în oraşul Zhangye, provincia Gansu. Vizita oficială a fost posibilă ca urmare a sprijinului şi implicării domnului Bucur Nicolae, preşedintele Asociaţiei de prietenie a judeţului Alba cu RP Chineză, care a facilitat membrilor delegaţiei întâlniri cu reprezentanţii diplomatici şi consulari ai RP Chineze la Bucureşti, aceştia, la rândul lor, implicându-se în stabilirea unor detalii importante ale vizitei. Delegaţia condusă de viceprimarul Adrian Bogdan, însoţit de Radu Şerbănescu – consilier municipal, Mircea Albu – consilier al primarului şi Dan Istrate – om de afaceri, a fost primită de oficialii chinezi din Zhangye şi din provincia Gansu, ei reuşind să asigure cele mai bune condiţii de desfăşurare a vizitei. Programul, conceput de reprezentanţii municipalităţii din Zhangye, a fost structurat în trei părţi şi anume: deplasări la agenţi economici şi obiective de investiţii, discuţii cu administraţia din Zhangye şi provincia Gansu, fiind de asemenea interpuse şi vizite la obiective istorice importante, relevante pentru cultura şi civilizaţia poporului chinez. Provincia Gansu este cea mai bogată din China în privinţa resurselor minerale, terenurile fertile din zona Zhangye fiind extinse în ultimii ani prin ample lucrări de terasare şi irigare în nord, în zonele deşertice. Astfel, în districtele Gaotai şi Linze s-a reuşit dezvoltarea unei agriculturi ecologice în cadrul căreia sunt folosite doar îngrăşăminte naturale, procesarea legumelor şi fructelor se face cu ajutorul echipamentelor şi tehnologiilor de ultimă generaţie, complexele agro-zootehnice fiind concepute ca un lanţ integrat de producţie, ceea ce la conferă o independenţă aproape totală; deţin suprafeţe mari de teren agricol, capacităţi de procesare a furajelor şi a dejecţiilor, ferme de creştere a animalelor, unităţi de sacrificare, precum şi departamente de cercetare. Cel mai important obiectiv de investiţii pentru municipiul Zhangye şi provincia Gansu este dezvoltarea unui proiect de amenajare şi transformare a zonei deşertice adiacente într-un cartier nou cu 200.000 de locuinţe, clădiri administrative, cultural sportive şi de agrement. Proiectul „Eco cartierul” se află în derulare, iar la finalizare, în anul 2020, pe o suprafaţă totală de 28 ha, se vor regăsi cele mai noi şi eficiente tehnologii de protecţie a mediului. În ultima zi petrecută în municipiul Zhangye, viceprimarii celor două municipii au semnat o scrisoare de înfrăţire, premergătoare acordului final ce va fi parafat anul viitor, într-un cadru oficial, de către primarii celor două oraşe, ocazie cu care o delegaţie din Zhangye, provincia Gansu, va fi prezentă la Sebeş. În a doua parte a vizitei s-au purtat discuţii cu conducerea provinciei Gansu şi cu reprezentanţi ai departamentului de relaţii externe, cărora le-a fost transmis un mesaj din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, care a fost invitat să viziteze cât mai curând provincia înfrăţită. De asemenea, în Lanzou, capitala provinciei Gansu, delegaţia română a fost primită de directorul celei mai vechi şi prestigioase instituţii de învăţământ superior, Northwest Normal University, împreună cu care Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia dezvoltă mai multe proiecte educaţionale, în baza unui parteneriat de colaborare început în urmă cu câţiva ani. Membrii delegaţiei din Sebeş speră ca, în urma recentei vizite în China, relaţiile de colaborare între municipiul Zhangye şi Sebeş se vor dezvolta şi consolida, prin derularea unor proiecte comune în domenii de interes pentru cele două comunităţi. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan