Rămâi conectat

Economie

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) doreşte să încheie contracte de finanţare pe trei axe

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) aşteaptă din partea Comisiei Europene aprobarea oficială a modificărilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). În ce priveşte Măsura 122 „Tinerii fermieri”, România a solicitat majorarea plafonului acordat tinerilor fermieri care se instalează în mediul rural de la 25.000 de euro la 40.000 de euro, modificare care a fost acceptată în principiu de reprezentanţii Comisiei Europene în România. APDRP a mai cerut modificări şi în ce priveşte creşterea la 90 de procente din valoarea proiectului a sprijinului public nerambursabil pentru Măsura 313 „Activităţi turistice” şi 312 „Microîntreprinderi”, motiv pentru care sesiunile programate în acest an au fost amânate pentru anul viitor.
În prezent proiectele depuse pe măsurile 123 “Produse agricole şi forestiere”, 112 “Tineri fermieri” şi 121 “Exploataţii agricole” sunt evaluate, iar până la sfârşitul acestui an vor fi semnate şi primele contracte de finanţare. (M.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Instituțiile Financiare Nebancare nu mai pot percepe dobânzi exorbitante: Noua lege se aplică și contractelor aflate în derulare

Bera Larisa

Publicat

în

Instituțiile Financiare Nebancare nu mai pot percepe dobânzi exorbitante: Noua lege se aplică și contractelor aflate în derulare O nouă lege care prevede plafonarea dobânzilor pentru împrumuturile de la instituții financiare nebancare (IFN) a trecut de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată. Citește și: Controale la IFN-urile din Alba și alte cinci județe. Protecția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea