DGASPC Alba: Ziua dăruitorilor de timp şi pasiune. Mulţumiri voluntarilor din judeţ pentru implicare
În data de 5 decembrie a fiecărui an este sărbătorită Ziua Internaţională a Voluntariatului. Autorităţile administraţiei publice locale promovează şi susţin organizarea de evenimente dedicate acestei zile. Voluntarul dăruieşte cu iubire, timp şi pasiune oamenilor. Timpul, cea mai preţioasă resursă a omului şi flacăra arzătoare a pasiunii sunt darurile acordate copiilor, tinerilor, persoanelor adulte şi vârstnice aflate în cele mai diverse situaţii.
Mulţumim public voluntarilor Vişan Ovidiu Daniel, Cujerean Letiţia, Vintilă Dorina, Şandru Gheorghe, Popa Andrei Cristian, Opric Alina Alexandra şi Nagy Tatiana Ida, pentru sprijinul acordat beneficiarilor serviciilor sociale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba în anul 2014.
Există un paradox: la terminarea studiilor experienţa profesională cerută de angajator lipseşte şi atunci nu este angajat un absolvent. Pentru tinerii absolvenţi voluntariatul este o cale de dobândire a competenţelor cerute de angajatori. Potrivit Legii nr. 78 din 24 iunie 2014 – privind activitatea de voluntariat în România, activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
Minim 120 de ore de voluntariat, este un interval de timp adecvat pentru exersarea şi/sau dezvoltarea unor competenţe cheie din cele opt competenţe cheie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţii: aptitudini şi competenţe lingvistice (în limba maternă); aptitudini şi competenţe lingvistice (în limbi străine); aptitudini şi competenţe matematice; aptitudini şi competenţe ştiinţifice şi tehnologice; aptitudini şi competenţe de învăţare (learning to learn); aptitudini şi competenţe civice, interpersonale, interculturale şi sociale; aptitudini şi competenţe antreprenoriale şi aptitudini şi competenţe de exprimare culturală.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cenaclul Art din Alba Iulia: O oază de creație literară și dialog cultural Cenaclul Art din Alba Iulia, coordonat de poetul Marcel Vișa, a devenit rapid un punct central al vieții culturale locale, oferind un spațiu de exprimare artistică pentru poeți, prozatori și iubitori de literatură din regiune. Înființat cu scopul de a încuraja creativitatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă