UPDATE/ FOTO: Tânăr din Zlatna reținut de polițiști – Este suspectat că a furat o armă de vânătoare și muniție dintr-o locuință, în timp ce proprietarul dormea
Poliţiştii din Alba l-au identificat şi reţinut, sâmbătă, pe un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Zlatna, care este suspectat că a sustras din locuinţa unei familii din oraș o armă de vânătoare şi muniţie, pe care le-a folosit fără drept. Ăptrivit IPJ Alba, în urma acestor fapte nu au fost înregistrate victime omeneşti.
”La data de 29.11.2014, în jurul orei 10.50 Poliţia Oraşului Zlatna a fost sesizată de către o femeie din Zlatna cu privire la faptul că în noaptea precedentă, din locuinţa familiei a fost sustrasă o armă de vânătoare şi mai multe cartuşe.
Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost constituită o echipă formată din poliţişti de investigaţii criminale, arme, explozivi substanţe periculoase şi acţiuni speciale care au demarat activităţile specifice în vederea identificării şi reţinerii persoanei care ar fi sustras arma şi muniția.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe H.G.I., de 23 de ani, din Zlatna, persoana bănuită de comiterea furtului, asupra sa fiind găsită arma de vânătoare şi o parte din cartuşele sustrase”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în noaptea de 28/29.11.2014, H.G.I. a consumat băuturi alcoolice în locuința deținătorului legal al armei, împreună cu fratele acestuia, urmând să doarmă în acel imobil.
În jurul orei 3.00, profitând de faptul că membrii familiei deținătorului armei dormeau, tânărul a forţat fişetul metalic în care era păstrată arma de vânătoare şi a sustras-o, împreună cu mai multe cartuşe după care s-a deplasat spre casa bunicii sale din Zlatna. Pe drum a tras un foc de armă iar după ce a ajuns în locuinţa bunicii sale a mai tras un foc de armă, fără a răni pe nimeni.
În dimineaţa zilei de 29 noiembrie s-a deplasat în localitatea Şard, comuna Ighiu, a ascuns arma într-un șanț şi a consumat băuturi alcoolice intr-un local public din apropiere. Ulterior a recuperat arma, iar în jurul orei 12.30, H.G.I. a fost surprins de echipa de poliţişti ce erau în căutarea sa, în timp ce avea o dispută cu un bărbat pe care-l cunoştea şi care reușise să-l deposedeze de armă.
Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și uz de armă fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 342 alin. 1 şi 3 și art. 343 alin. 1 din Codul Penal şi a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore urmând ca în cursul zilei de mâine, 30 noiembrie 2014, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate.
[nggallery id=2699]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan