Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

SURSE: Liberalul Adrian Teban va fi noul președinte al PNL Alba după ce Teodor Atanasiu va prelua șefia partidului la nivel național

Ziarul Unirea

Publicat

în

tebanLa sediul PNL Alba s-a desfășurat, vineri după-amiază, o ședință a conducerii organizației, prezidată de senatorul Teodor Atanasiu. Tema principală a fost plecarea acestuia, definitiv, la București, pentru a prelua șefia partidului la nivel național, funcție pentru care, se pare, este puternic susținut atât de noul președinte al Statului, Klaus Iohannis, cât și de organizațiile PNL din Ardeal.

CITEȘTE ȘI: Este oficial! După 21 de ani, Teodor Atansiu renunță la Alba și se mută definitiv în politica mare. Cine îi va lua locul?

La întâlnirea liberalilor din Alba s-a discutat și despre funcția de președinte PNL Alba, pe care Teodor Atanasiu o lasă vacantă (respectiv co-președinte al noului PNL Alba, alături de Mircea Hava), iar potrivit unor surse, s-a stabilit că aceasta va fi preluată, după data de 17 decembrie, de Adrian Teban, primarul orașului Cugir, care va conduce organizația până în anul 2017, când vor fi organizate alegeri interne.

Adrian Teban are 42 de ani și este unul dintre cei mai tineri primari din județ. Se află la al treilea mandat de la conducerea Primăriei Cugir, oraș pe care era total dependent de o singură fabrică și pe care a reușit să-l revitalizeze. Unul dintre lucrurile pe care și le dorește pentru oraș este un nod rutier cu ieșire la autostradă, un proiect despre care s-a vorbit mult și căruia i s-a dat puține șanse de reușită, dar care ar putea fi realizat acum, cu ajutorul lui Teodor Atanasiu. De asemenea, Teban este preşedintele Ligii Aleşilor Locali Liberali și a obținut premii (și la nivel internațional) pentru modul în care a condus administrația locală.

În ceea ce privește activitatea din partid, atât la nivel de organizație orășenească (unde a fost președinte), cât și la nivel județean, Teban a demonstrat că este un politician echilibrat care nu a avut niciodată ”ieșiri în decor”, așa cum au făut-o alți lideri locali ai partidelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea