La o staţie de benzină, doi prieteni şi-au făcut plinul… cu alcool!
Sâmbătă, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj de jandarmerie a intervenit în incinta unei staţii de distribuţie carburant situată pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Alba Iulia şi a aplanat un scandal la care participau doi bărbaţi. Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveţ, ofiţer Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu Publicul în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba, incidentul s-a petrecut în barul amenajat în staţia de alimentare şi i-a avut ca protagonişti pe Florin S. de 26 de ani şi Mircea C., în vârstă de 44 de ani, ambii domiciliaţi în municipiul reşedinţă de judeţ. Sursa neînţelegerilor dintre cei doi a fost încălcarea acordului de a-şi plăti unul altuia consumaţia, unul dintre bărbaţi refuzând să mai „dea un rând”, după ce în prealabil a consumat alcool în contul celuilalt. Refuzul a fost urmat de injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă care au dus la indignarea celorlalţi clienţi şi la perturbarea activităţii localului. Intervenţia echipajului de jandarmerie a pus capăt incidentului, a prevenit apariţia unor fapte de natură penală şi a permis reluarea activităţii în condiţii normale. Pentru fapta săvârşită, cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, Mircea C. cu avertisment scris, iar Florin S. cu amendă în valoare de 200 de lei. Jandarmeria reaminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (republicată), „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei. În cazurile în care faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, cuantumul amenzii creşte, fiind stabilit între 1.000 şi 3.000 de lei. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
23 decembrie 2024 | Peste 400 de persoane verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore. Au fost constate 68 de abateri de natură contravențională și aplicate amenzi de aproximativ 15.300 lei
23 decembrie 2024 | Peste 400 de persoane verificate de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore. Au fost constate 68 de abateri de natură contravențională și aplicate amenzi de aproximativ 15.300 lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana