RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE, pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, la ALBA IULIA. Vezi STRĂZILE ce vor fi închise pentru desfăşurarea manifestărilor de Ziua Naţională
Circulaţia rutieră va fi restricţionată, în perioada 30 noiembrie- 1 decembrie, în mai multe zone din municipiul Alba Iulia, pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Naţionale, anunţă Primăria. Străzile vizate sunt Bulevardul 1 Decembrie, Bulevardul Ferdinand I, Încoronării, Horea, I.I.C. Brătianu, Ardealului şi Nicolae Iorga.
„Pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a manifestărilor organizate în municipiul Alba Iulia cu ocazia Zilei Nationale a României, în conformitate cu prevederile art 4 si art 15 lit.d) din Legea 60/1991 republicata, în perimetrul de protecţie stabilit la locurile de depunere a coroanelor de flori, a scenei şi în alte locuri unde se desfăşoară activităţi oficiale au acces doar persoanele stabilite de organizatori, purtând însemne distinctive şi cele care sunt invitate să participe efectiv la activităţile prevăzute”, transmit reprezentanţii primăriei.
Art1. Se restricţionează circulaţia rutieră, luni, 1 decembrie 2014, între orele 09.00 – 10.00, în municipiul Alba Iulia, pe următoarele străzi :
– B-dul Ferdinand I ;
– Str. I.I. C. Brătianu ;
– Str. Ardealului .
Art. 2 Se restricţionează circulaţia rutieră, luni, 1 decembrie 2014, între orele 10.00 – 15.00, în municipiul Alba-Iulia, pe următoarele străzi:
– B-dul Încoronării intersecţíe cu str. Octavian Goga ;
– B-dul 1 Decembrie 1918 ;
– B-dul Horea .
Art. 3 Se restricţionează circulaţia rutieră, luni, 1 decembrie 2014, între orele 08.00 – 24.00, în municipiul Alba-Iulia, pe următoarele străzi:
– B-dul 1 Decembrie 1918, porţiunea de drum cuprinsă între: intersecţia cu str. Vasile Goldiş, până la intersecţia cu str. Cloşca.
Art. 1 Se restricţionează circulaţia rutieră, duminică, 30 noiembrie 2014, între orele 13,00 – 13,30, în municipiul Alba-Iulia, pe următoarele străzi:
– str. I.I.C. Bratianu ;
– str. Ardealului ;
Art. 2 Se restricţionează circulaţia rutieră, duminică, 30 noiembrie 2014, între orele 13,00 – 15,00, în municipiul Alba-Iulia, pe următoarele străzi:
– B-dul Încoronării ;
– B-dul 1 Decembrie 1918 ;
– B-dul Horea .
Art. 3 Se va restricţiona circulaţia rutieră, dacă se impune, în data de 30 noiembrie 2014, între orele 16.00 – 22.00, pe B-dul 1 Decembrie 1918, porţiunea de drum cuprinsă între intersecţia cu str. Vasile Goldiş, până la intersecţia cu str. Cloşca.
Art. 4 Se restricţionează circulaţia rutieră, pe str. Nicolae Iorga în perioada 30 noiembrie 2014, ora 07.00 până în data de 1 ianuarie, ora 24.00, cu excepţia riveranilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi