(P) Klaus Iohannis, între oportunism politic şi servilism în faţa lui Traian Băsescu şi a PDL
Anunţul fuziunii PNL şi PDL, în urma căreia a rezultat un „mare PNL”, a transformat Partidul Naţional Liberal într-un instrument politic aservit intereselor oamenilor lui Traian Băsescu şi reprezentanţilor guvernării de tristă amintire, PDL. Noul PNL se prezintă ca un partid imaculat, neprihănit, asta în condiţiile în care nu este altceva decât o simplă maşinărie de spălat imaginea publică a foştilor guvernanţi pedelişti, în frunte cu Blaga, Flutur, Anastase, Ungureanu şi Predoiu. Starea de servilism a PNL-ului faţă de oamenii PDL-ului a fost instituită odată cu înscăunarea în fruntea partidului a unui domn primar a cărui reuşită în viaţa politică s-a bazat numai pe oportunism şi trădare a celor care l-au propulsat, a unor principii politice.
Klaus Iohannis este, probabil, singurul politician din România care şi-a bazat strategia politică pe oportunismul dat de un anumit context. Candidatura primarului de Sibiu la alegerile prezidenţiale are la bază numai orgoliul personal al acestuia şi dorinţa sa aprigă de a deţine funcţii importante. De fapt, domnul Iohannis a vrut tot timpul funcţii. De aceea, de fiecare dată în preajma alegerilor s-a zbătut să plece din Sibiu şi să fie propus în poziţii cât mai înalte în statul român, profitând de imaginea sa complet falsă de „neamţ” moral, corect, gospodar şi onest.
La aceste alegeri prezidenţiale, marioneta dirijată de Vasile Blaga, Klaus Iohannis luptă pentru interesul său şi al noilor aliaţi din PDL. El nu este şi nu are cum să fie vreodată reprezentantul liberalilor din România. Acesta este numai candidatul lui Vasile Blaga, Traian Băsescu şi al armatei pedeliste. Singurul candidat cu adevărat liberal este Călin Popescu-Tăriceanu, un politician care a respectat şi a apărat principiile liberalismului în România pe parcursul întregii sale activităţi politice. Cât timp a fost prim-ministru între anii 2005-2008, prin viziunea sa liberală, Călin Popescu-Tăriceanu a făcut posibilă perioada de maximă prosperitate a românilor în ultimii 70 de ani.
Campanie electorală pentru alegerile prezidențiale
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european
Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european O nouă recunoaștere europeană pentru Alba Iulia: Consiliul Europei ne-a oferit Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa! Citește și: FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților