FOTO Regele Mihai, Cetățean de onoare al comunei Stremț. Principele Radu a primit titlul, a donat Cărți Regale și a promis că se întoarce
Majestatea Sa Regele Mihai a fost numit astăzi Cetățean de onoare al comunei Stremț, fiind reprezentat la festivitate de Alteța Sa Regală Principele Radu. Ceremonia a avut loc în Parcul Regal din localitate, a început cu intonarea Imnului de stat, a Imnului Regal, s-a încheiat cu o slujbă religioasă urmată de sfințirea a două plăci comemorative, respectiv discursuri ale Principelui și ale primarilor din Teiuș, Mirel Hălălai și din Stremț, Traian Ștefan Popa.
Diploma de Cetățean de onoare a fost înmânată într-o zi istorică pentru România, 15 octombrie 2014 – 92 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia.
”Astăzi, la împlinirea a 92 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia, impune din nou județul Alba și localitatea noastră Stremț pe harta istoriei adevărate și nu cea fabricată. Ca oraș al Încoronării și nu doar al Unirii, Alba Iulia intră din nou în istorie și totodată și această localitate a județului cu oameni minunați, cu oameni care vă primesc și v-au primit cu multă căldură și vă urează de pe acum să vă simțiți bine în mijlocul nostru. Este o mândrie să găzduim, un asemenea eveniment și o asemenea personalitate”, a spus Traian Ștefan Popa.
Alteța Sa Principele Radu a promis că se va întoarce cu Principesa moștenitoare în Parcul Regal din Stremț, pentru a planta doi copaci cu scopul de a da un bun exemplu cum trebuie reclădită natura cu răbdare și viziune.
”Veți găsi în toate satele și comunei României, o urmă de regalitate, de la una din cele cinci generații de până acum. Și tot așa, în inima membrilor familiei regale veți găsi reprezentări multe reprezentări spirituale, sentimentale ale comunităților din țară. Se poate spune că nu există petic din România, din Basarabia, prin care familia regală să nu-l cunoască, să nu fi trecut măcar o dată în această o sută și cincizeci de ani. Alba ocupă un loc în inima noastră și un loc în conștiința noastră, fiindcă nu am fi fost niciunul dintre noi aici, dacă nu existau acești eterni părinți ai poporului român care au fost Ferdinand și Maria”, a spus Principele Radu.
Primarul Traian Ștefan Popa l-a invitat pe Principe, în fiecare an la sărbătoarea Fiii Stremțului și i-a făcut cadou monografia și fanionul comunei, o sticlă de vin și o icoană. La inițiativa unui preot, Principele Radu a semnat pe o Carte Sfântă din vremea Regelui Carol I.
Însoțit de directoarea școlii din Stremț și de inspectorul școlar general adjunct, Marcela Dărămuș, Principele Radu a vizitat clasele și laboratoarele în care învață școlarii, pe care i-a întrebat despre planuri de viitor, pasiuni, filme vizionate sau cărți citite.
”Din această vizită nu putea lipsi școala pentru că într-o comunitate mai mică ne simțim bine la școală, la biserică și în administrație. Aceste trei puncte sunt case ale oamenilor. Am venit astăzi cu 100 de volume pe care vi le dăruiesc în numele editurii Curtea Veche. Povestea a început acum câțiva ani când cei de la editură au aflat că în România nu se cumpără carte, iar indiferența față de acest obiect minunat este aproape egală la toate vârstele. Era o cifră înspăimântătoare, România era țara care nu cheltuiește nici 3 euro pe an de persoană pentru carte”, a mai spus Principele Radu.
Vizita s-a încheiat cu un program artistic realizat de elevii școlii generale din localitate.
Însoțit de oficialități locale și județene, Principele Radu a vizitat primăria, iar în drum spre Parcul Regal a văzut casa primarului Popa, care, se pare nu este finalizată în întregime. Primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai i-a spus Alteței Regale că primarul este preocupat să pună la punct comuna, iar apoi propria-i gospodărie.
[nggallery id=2448]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan