MADR: Din 2015, fermierii care primesc subvenţii mai mari de 5.000 de euro trebuie să se înregistreze ca PFA
Începând din anul 2015, fermierii care primesc subvenţii mai mari de 5.000 de euro pe an şi intră în verificarea de fermieri activi vor trebui să se înregistreze cel puţin ca persoană fizică autorizată (PFA), a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.
“În fişa măsurilor pe Pilonul II nu mai există persoană fizică beneficiar eligibil, iar pe pilonul I apare definiția de fermier activ. Acesta are niște interdicții prevăzute prin regulament pentru anumite tipuri de activități care sunt considerate că nu reprezintă fermierul activ, iar la nivel național noi am mai adăugat câteva. Ca să faci această verificare, dacă solicitantul are sau nu acel domeniu de activitate, este obligatoriu ca în sistem să introduci domeniul lui de activitate, iar ca să aibă domeniu de activitate trebuie să fie minimum PFA pentru că trebuie să aibă cod CAEN. Altfel, nu ai cum să îl verifici dacă este sau nu fermier activ”, a spus Turtoi.
Secretarul de stat a precizat că această condiționalitate din Pilonul II va fi aplicată și pe Pilonul I pentru toți fermierii care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an.
“Condiționalitatea accesată va fi aplicată și pe pilonul I pentru toți cei care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an și intră în verificarea de fermier activ. Dacă nu are cod CAEN nu va lua subvenție, iar ca să aibă cod CAEN trebuie înregistrat la ONRC, cel puțin ca PFA, ca sa îi vezi codul CAEN. Vom începe odată cu campania din 2015″, a menționat oficialul MADR.
Potrivit sursei citate, un efect al acestei măsuri se va vedea și în fiscalizarea producției agricole comercializate.
“Încercam să fiscalizăm tot ceea ce înseamnă producție agricolă comercializată. Nu am vrut să facem rău nimănui sau să constrângem pe nimeni, dar este obligație prin regulament să verifici activitatea deponentului. Nu o poți face decât dacă știi care este domeniul lui de activitate înregistrat”, a mai arătat Turtoi, subliniind că sunt persoane care au 5.000 sau chiar 10.000 de oi și nu plătesc niciun impozit la stat pentru că erau persoane fizice.
Sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor