Rămâi conectat

Sport

Adorian Himcinschi, noul antrenor al Performanței Ighiu *Paul Ciucă, înlocuit după eșecul de la Teiuș din Liga a IV-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

Paul CiucaFostul unirist Adorian Himcinschi este noul antrenor principal al echipei Performanța Ighiu, înlocuindu-l pe banca tehnică pe Paul Ciucă, ce a plătit tribut eșecului din etapa a 5-a a Ligii a IV-a de la Teiuș, 1-2, gazdele marcând golul victoriei în prelungiri

Ciucă s-a aflat la gruparea din Ighiu din iarna anului 2013 și a câștigat Cupa României în vara anului precedent. Prima înfrângere din acest sezon i-a fost însă fatală tehnicianului, primul înlocuit în Liga a IV-a, Performanța situându-se pe poziția a 4-a, cu 10 puncte, la trei lungimi de liderul Mureșul Vințu de Jos. „Nu vreau să comentez prea multe, n-are sens. Întradevăr nu mai sunt antrenorul Performanței”, a spus Paul Ciucă, care se mai ocupă de Viitorul Spicul 2014 Daia Română (locul doi în Seria a 3-a din Liga a 5-a).

*Obiectiv: promovare

Vreau să facem treabă și să ne îndeplinim obiectivele. M-am înțeles cu conducătorii Performanței, am semnat pe un an de zile și ne dorim accederea în Liga a 3-a„, a declarat Himcinschi (43 ani), care ultima dată a fost secundul lui Gherman la FC Unirea până în 2013 când „alb-negrii” au aruncat prosopul. În repetate rânduri interimar în „Cetate”, inclusiv principal, ex-uniristul a activat ca și tehnician și în Liga a IV-a, la Mureșul Vințu de Jos sau Arieșul Câmpeni, cu care a bătut la porțile Ligii a 3-a. „Înfrângerea de la Teiuș a însemnat înlocuirea antrenorului. Consiliul de Administrație a decis acest lucru. Categoric vrem să câștigăm Liga a IV-a și să promovăm în eșalonul terț„, a precizat primarul Traian Rusu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea