Cinci elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia, premiați pentru rezultate exemplare
Elevii buni nu rămân nerecompensați. Din anul 2009, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmisegetusa”, filiala Hunedoara, participă, alături de alți colaboratori și sponsori ai instituției noastre, la recompensarea rezultatelor foarte bune, rod al muncii, perseverenţei şi efortului depus de către elevii Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, sprijiniţi îndeaproape de cei care le sunt mentori, dascăli şi comandanţi.
Astfel, la fiecare final de an școlar, A.C.M.R.R ”Sarmisegetusa” a acordat premii substanțiale (500 lei/premiu) elevilor cu cele mai mari medii pe an de studiu și pe colegiu.
Pentru că, la edițiile anterioare ale premierii, cele mai mari medii au fost obținute de către fete, domnul colonel (r) Dănilă Moldovan, președintele Asociației, a lansat o provocare pentru băieți, promițându-le dublul premiului acordat până acum. Provocarea a avut efect, astfel că, la sfârșitul anului școlar 2013-2014, elevul fruntaș Gabriel Oprea din clasa a IX-a C a obținut media 9,42 și elevul caporal Paul Cîrje din XI A media 9,81, cea mai mare medie pe colegiu.
La festivitatea de final de an școlar 2013-2014, cei doi elevi, alături de colegele Casiana Fusu, Paula Comșa și Medvei Mirabela, au primit premiul inițial de 500 de lei. Vineri, 19 septembrie, domnul colonel (r) Dănilă Moldovan împreună cu alți trei membri ai Asociației, a fost prezent în colegiul nostru și a înmânat dublul premiilor promise celor doi elevi în uniformă.
În cadrul aceleiași întâlniri au fost felicitați și doi boboci din județul Hunedoara, pentru performanța reușitei la examenul de admitere în clasa a IX-a. Este vorba de elevul Dumitrescu Andrei, primul admis, și Geică Ana Cristina admisă între cele 20 de fete din acest an școlar.
Prin astfel de gesturi de suflet și de camaraderie, generațiile de azi își găsesc modele exemplare în rândul generațiilor de ieri și aduc mai multă motivație pentru obţinerea rezultatelor foarte bune la învăţătură şi purtare, rezultate ce atrag performanța.
În numele acestor tineri, care fac cinste colegiului militar albaiulian și promovează imaginea unei instituții de învățământ de nivel european și cu performanțe calificate excelent de către forurile superioare ale învățământului românesc, mulțumim Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmisegetusa” pentru susținerea performanței.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Un afacerist controversat din România va oferi bani tuturor elevilor din țară care promovează Bacalaureatul cu nota 10. Despre ce sumă este vorba
Un afacerist controversat din România va oferi bani tuturor elevilor din țară care promovează Bacalaureatul cu nota 10. Despre ce sumă este vorba Gest impresionant al unui om de afaceri controversat din România. Acesta a anunțat pe rețelele de socializare că va oferi o sumă de bani tuturor elevilor din țară care obțin nota 10 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților