În 12 septembrie: IȘJ Alba organizează ultima ședință publică pentru repartizarea posturilor disponibile în învățământ
IȘJ Alba organizează vineri, 12 septembrie ultima ședință publică pentru repartizarea posturilor disponibile în învățământ, pentru anul școlar 2014-2015.
În urma ședinței publice din 8 septembrie au rămas peste 130 de norme didactice dintre care peste 50 sunt posturi întregi. Directorii de școli pot propune dascăli pentru ocuparea posturilor vacante. Ședința de vineri are loc la sediul IȘJ Alba, de la ora 9.00 și pot participa dascăli din Alba cât și din alte județe care au promovat examenul de titularizare în acest an, sau în anii anteriori.
În anul școlar 2014-2015, în județul Alba vor funcționa 531 unități de învățământ, dintre care 383 sunt unități autorizate sanitar. Tot în acest an vor studia un număr de 54.020 elevi dintre care 51.400 (95,15%) dintre ei vor învăța în școlile autorizate.
Principalele cauze pentru care cele aproape 150 de clădiri școlare nu au primit autorizația sanitară de funcționare sunt lipsa apei curente și a grupurilor sanitare de interior.
Cadrele didactice s-au întors din 1 septembrie în școlile din județ, iar noul an școlar va începe luni, 15 septembrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT pe DN 7, la Blomiru de Câmp: Trafic îngreunat după coliziunea dintre două mașini. Două persoane au fost rănite
ACCIDENT pe DN 7, la Blomiru de Câmp: Trafic îngreunat după coliziunea dintre două mașini. Două persoane au fost rănite Un ACCIDENT rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 14.00, pe DN 7, la Blomiru de Câmp. Două persoane ar fi fost rănite. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor