S-a constituit Acţiunea Naţional-Ţărănistă „Iuliu Maniu”. Albaiulienii Mircea Trifu şi Iuliu Hada, printre participanţii la eveniment
A luat fiinţă, la Cluj-Napoca, Acţiunea Naţional-Ţărănistă „Iuliu Maniu”, care îşi doreşte să păstreze tradiţia Partidului Naţional Ţărănesc. La eveniment au participat, printre alţii, şi doi invitaţi din judeţul nostru, Mircea Trifu şi Iuliu Hada (fost preşedinte al PNŢCD Alba). Acţiunea Naţional-Ţărănistă „Iuliu Maniu” contestă prezenţa PD-istului Aurelian Pavelescu la şefia PNŢCD, considerând că av. Aurelian Pavelescu, care este omul preşedintelui Traian Băsescu, ar fi confiscat identitatea şi conducerea unui partid istoric.
Marele român Iuliu Maniu spunea: „Avem întâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi în conducerea treburilor publice; între un hoţ fără caracter, dar priceput şi între un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri…”.
Prin viaţa sa, Maniu a oferit un model demn de urmat. Cariera sa spune multe despre calităţile pe care trebuie să le aibă un adevărat om de stat. Personalitate politică de talie europeană, democrat convins şi patriot luminat, Iuliu Maniu nu a ezitat nici un moment să-şi sacrifice viaţa, punându-şi în pericol existenţa din dorinţa de a-şi vedea visul cu ochii. Iuliu Maniu e un model de om politic, un model necesar în aceste vremuri. Astăzi, principiile şi idealurile clasei politice sunt atât de diferite de cele ale înaintaşului naţional-ţărănist. Iuliu Maniu a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, apoi în Parlamentul României Reîntregite, iar mai târziu a fost numit prim-ministru. Maniu a avut un rol important în organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, cea care a decis Unirea cu ţara mamă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Ion Dumitrel: România are nevoie de predictibilitate și de onoarea celor care își păstrează cuvântul dat
Ion Dumitrel: România are nevoie de predictibilitate și de onoarea celor care își păstrează cuvântul dat Am tot auzit în ultima vreme cum alegerile din perioada următoare sunt despre politicieni, partide și interese nemărturisite publicului larg. Pe mine și echipa PNL Alba ne cunoașteți de mai bine de două decenii, ne știți competența, faptele, promisiunile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918