Rămâi conectat

Curier Județean

Bacalaureat 2014 sesiunea de toamnă. Proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, din 19 august

Dragoş Suciu

Publicat

în

Bacalaureat04Absolvenții de liceu susțin în perioada 19-20 august, proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, conform calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale.

La această probă, în județul Alba sunt așteptați 2013 candidați (192 – engleză, 20 – franceză și 1 – germană), din promoțiile anterioare și absolvenți care au promovat examenele de corigență din perioada 6-7 august.

În Alba sunt cinci centre de concurs, la Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul Național I. M. Clain Blaj și Liceul Teoretic ”Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

– au susţinut probele de evaluare a competenţelor, la care rezultatele nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă;

– au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;

– au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probe orale.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.

De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.

Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi “eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

Aceşti candidaţi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

BACALAUREAT 2014 – sesiunea august-septembrie 2014

18 – 19 august  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

18 – 19 august  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

19 – 20 august  Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

21 – 22 august  Evaluarea competenţelor digitale – proba D

25 august  Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

26 august Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

27 august Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

29 august Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

1 septembrie  Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

2 – 3 septembrie Rezolvarea contestaţiilor

4 septembrie Afişarea rezultatelor finale


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea