Dan Simedru: ”Incompetența și șmecheria stau la masă cu PSD-ul în cazul legii economiei sociale”
Săptămâna trecută, Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a susținut la Alba Iulia o conferință de presă în care a prezentat anumite idei despre proiectul de lege privind economia socială pe care vrea PSD-ul să-l propună. Respectivul proiect de lege este un exemplu de cum nu trebuie să arate un act normativ.
Demagogia și incompetența apar încă din definirea economiei sociale, în art. 2, în care se stabilește faptul că economia socială este independentă de sectorul public, iar în art. 16 se precizează faptul că finanțarea întreprinderilor sociale poate fi făcută din surse publice naționale și internaționale. Fușereala și diletantismul le întâlnim și în cazul definirii întreprinderilor sociale, care sunt confundate cu persoanele care pot organiza întreprinderi sociale. O asociație sau o fundație este o persoană fizică de drept privat care poate organiza o întreprindere socială sau poate să-și fixeze în obiectul de activitate o activitate economică dar nu poate fi considerat că asociațiile și fundațiile sunt întreprinderi sociale. După ce ni se enumeră la art. 8, lit. a-e, cine poate face o întreprindere socială, la lit. f. se precizează (în bătaie de joc) „orice alte categorii de persoane juridice”.
În țările europene există modele de economie socială dezvoltate, pe primele locuri fiind state precum Germania, Suedia sau Franța, iar acolo profitul unei întreprinderi de economie socială se distribuie pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale și pentru dezvoltarea de servicii sociale acordate persoanelor cu risc de excluziune socială. Ca și contra-exemplu, în proiectul de lege propus de PSD, la art. 11, lit. b, se stabilește că numai 50% din beneficiu merge spre dezvoltarea întreprinderii sociale. Și ne întrebăm: restul de 50% unde merge?
Întreprinderile certificate de către MMFPS ca fiind „întreprinderi de inserție socială” beneficiază de scutiri fiscale dacă reinvestesc 75% din profit (art. 18).Observând toate aceste elemente, ne punem o altă întrebare firească: oare ni se pregătește o nouă escrocherie economică prin care vor certifica pe cine vrea partidul ca întreprinderi sociale, după care îi scutesc oficial de obligații fiscale și îi mai și finanțează de la buget? Nimeni nu spune, în lege, ce se întâmplă când o astfel de întreprindere se lichidează după ce s-a dezvoltat pe banii luați din bugetul public în mod direct, dar și indirect, prin neplata unor obligații fiscale.
Nu se vorbește nimic în proiectul de lege despre organizarea economiei sociale în funcție de dimensiunile întreprinderilor sociale. Se vor aplica aceleași reguli pentru o întreprindere cu 2 – 4 salariați ca și pentru una de 100 de salariați? De asemenea, să nu uităm că în România cooperația a avut diverse forme de organizare și diverse dimensiuni și extinderi, lucru care se întâmplă acum în Spania, țară pe care domnul Codrin Scutaru a citat-o ca și țară de inspirație a legii pe care vrea să o propună PSD-ul.
Deci acest proiect de lege este fie o dovadă de incompetență, fie o formă de a organiza o escrocherie de proporții în România. Un lucru este, însă, sigur: este un nou act normativ prin care se dezvoltă un sistem birocratic parazitar în cadrul MMFPS, cu noi compartimente, cu oameni bine plătiți la nivel central și local și care pot face orice,cu o lege strimba de partea lor, în slujba partidului care i-a pus în funcții si pentru „candidatul iubit”-Victor Ponta.
Revenind la domnul Scutaru, întrebat fiind la conferința de presă dacă are cunoștință despre un proiect de succes privind crearea unei unități de economie socială la nivelul județului Alba, domnia sa a răspuns că, „din auzite, ar fi”, însă nu putea garanta acest lucru, întrucât nu a făcut personal verificări în teren. Dacă pesediștii de lângă domnia sa ar fi cunoscut cu adevarat realitățile economiei sociale din județul Alba, ar fi prezentat cel puțin două exemple de succes: proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (a fost un proiect strategic pe programul POSDRU 2007-2013, implementat, în perioada 1 august 2010 – 31 iulie 2013, de către Consiliul Județean Alba, în calitate de solicitant și 4 parteneri) sau proiectul „Serviciu de Integrare Socio Profesională Atelier Inser Decor” (un proiect implementat de Consiliul Județean Alba în partenerial cu Consiliul Local Alba Iulia și Asociația Agora Alba Iulia, începând cu noiembrie 2012).
Aceste proiecte au ca și grupuri țintă diverse categorii (tineri proveniți din casele de tip familial din Alba Iulia, persoane beneficiare de prestații sociale, diverse categorii de persoane vulnerabile etc.) și au în vedere înființarea de ateliere – școală pentru persoane vulnerabile sau unități de economie socială, în diverse localități din județul Alba.
Eu însumi, pentru a cunoaște problemele reale ale economiei sociale la noi în județ, am purtat discuții cu specialiști în domeniu, precum domnul Mircea Tuhuț (președinte la Cooperativa Meşteşugărească „Unirea“ Alba Iulia – întreprindere socială pentru persoane cu handicap), domnul Sorin Chirilă (directorul DGASPC Alba) sau Lenica Bucur (șef al Biroului Accesare Coordonare Proiecte din Consiliul Județean Alba), care mi-au semnalat anumite aspecte:
– lipsa finanțărilor adresate direct unităților de economie socială / atelierelor protejate existente, pentru dezvoltarea activităților existente și extinderea pieței și a portofoliului;
– interesul scăzut al angajatorilor cu peste 50 de angajați pentru valorificare prevederilor privind obligativitatea angajării unui procent de 4% persoane cu handicap sau a achiziționării de produse și servicii de la ateliere protejate autorizate echivalent contravalorii sumelor reprezentând salariul lunar al persoanelor ce trebuiau angajate;
– lipsa controlului din partea instituțiilor competente privind respectarea condițiilor legate privind organizarea și funcționarea atelierelor protejate și prevenirea derapajelor pe aceasta piață;
– reglementarea actuală privind statutul atelierelor protejate defavorizează unitățile care lucrează cu persoane cu dizabilități implicate direct în procesul de producție față de cele care desfășoră activități comerciale, vânzare, intermediere, etc.;
– exigența pieței față de atelierul protejat de a se comporta ca orice altă firmă în relația cu băncile și ofertele de finanțare ale acestora;
– măsurile de ordin fiscal prevăzute de legea 448 / 2006 nu sunt corelate cu prevederile codului fiscal, în ciuda actualizării repetate a acestuia (de exemplu anumite beneficii pe care ar trebui să le aibă atelierul protejat: scutire de impozit pe profit, reglementarea scutirii plății TVA etc.);
– lipsa unei monitorizări din partea statului, privind obligativitatea plății la bugetul de stat a contribuțiilor pentru persoanle cu handicap, de către firmele care au peste 50 de angajați și nu respectă prevederile legii 448 / 2006.
Sigur că toate acestea mă determină ca în viitoarea sesiune parlamentară să propun amendamente și completări pentru modificarea proiectului de lege susținut de PSD, astfel încât să corespundă realităților românești și să poată fi aplicabil. Acest gen de activitate economică, pentru că nu concurează în același context de resurse umane și potențial de dezvoltare cu economia reală, necesită o anumită intervenție a statului, într-o formă clar reglementată și eventual, transferată și la nivelul autorităților locale.
Propunerea guvernului favorizează companii deja competitive și defavorizează net atelierele protejate și unitățile sociale, care respectă spiritul și sensul unei astfel de forme de organizare a vieții economice la nivelul unei comunități defavorizate. Decizia politică, întârziată de manevrele PSD, are efecte asupra unor oameni care speră ca integrarea lor socială să nu mai fie doar un vis. Împreună cu colegii mei din ACL vom face tot ce putem pentru a opri acest proiect diletant și a-l înlocui cu o lege dreaptă, în spirit european.
Dan SIMEDRU, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 11 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor