Curtea de Apel Alba Iulia a decis – Alin Simota va sta în arest la domiciliu în perioada cercetărilor din noul dosar de corupție
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marți, contestaţia formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii penale de la Tribunalul Alba privind măsurile preventive dispuse în cazul inculpaților Alin Simota, Gheorghe Dragomir și Ioan Tocilă. Astfel, în perioada cercetărilor din noul dosar de corupție Alin Simota va sta în arest la domiciliu iar ceilalți doi rămân sub control judiciar.
Reamintim că Alin Simota (fost vicepreşedinte al PNL Hunedoara și finanțator al Clubului Jiul Petroşani) și alte 11 persoane din Hunedoara, suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi delapidare, au fost aduse, marți, 5 august a.c., la sediul DIICOT Alba Iulia, pentru a fi audiate, după ce au fost efectuate percheziţii la adresa la care Simota se află de aproximativ două luni în arest la domiciliu, în oraşul Petrila. Descinderi au avut loc şi la sediul firmei sale, din Petroşani, precum şi la sediul Clubului Jiul Petroşani şi la apropiaţi ai săi. DIICOT suspectează că banii proveniţi din evaziunea fiscală ar fi fost folosiţi pentru campania electorală din 2008.
Propunerea formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor trei inculpaţi, acuzaţi în principal de săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat şi instigare la evaziune fiscală, a fost respinsă de Tribunalul Alba care a dispus punerea în libertate a inculpaților care nu sunt arestați în altă cauză.
Alin Simota se află în arest la domiciliu de la sfârşitul lunii mai și este judecat, alături de 13 inculpaţi, într-un alt dosar de crimă organizată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci