ADMITERE liceu 2014. Cele mai bune licee și specializări din ALBA. Un colegiu ocupă locurile 1, 2 și 3
Repartizarea computerizată la liceele din Alba s-a făcut cu o zi mai repede decât calendarul publicat de Ministerul Educației Naționale. Absolvenții care au susținut Evaluarea Națională știu acum la ce liceu au fost repartizați. Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia este instituția de învățământ din județ care ocupă primele trei locuri în preferințele elevilor (după ultima medie de admitere).
Primul liceu după ultima medie de admitere, în funcţie de specializare, este Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, unde ultima medie de admitere a fost 9.26 la Ştiinţele Naturii. Cel de-al doilea loc este ocupat tot de Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, cu 9.08 la specializarea Matematică-Informatică. Locul al treilea este ocupat de profilul științe sociale al aceluiași colegiu, ultima medie fiind 8,88.
Rezultatele elevilor din judeţul Alba arată că 74% dintre elevii prezenţi la examen au obţinut medii peste 5. Toate notele elevilor se găsesc pe site-ul Inspectoratului Şcolar Alba. Situaţia pe note arată că un singur elev a obţinut nota 10 la limba română şi 58 de elevi la matematică. La limba română, 478 de elevi au luat note între 5 şi 5,99, 502 note între 6 şi 6,99, 498 note între 8 şi 8.99 şi 301 note între 9 şi 9,99. La matematică, 414 elevi au luat note între 5 şi 5,99, 378 note între 6 şi 6,99, 428 note între 7 şi 7,99, 480 note între 8 şi 8,99 şi 301 note între 9 şi 9,99.
La fel ca și anul trecut, cel mai bun liceu din județul Alba, dacă ne raportăm la ultima medie de admitere este Colegiul ”HCC” din Alba Iulia
Specializările și ordonate după ultima medie din judeţul ALBA. Liceul, specializarea și ultima medie de intrare
- Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia – științe ale naturii – 9,26
- Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia – matematică-informatică – 9,08
- Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia – științe sociale – 8,88
- Colegiul Național ”David Prodan” Cugir – matematică-informatică – 8,82
- Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia – filologie – 8,58
- Colegiul Național ”I. M. Clain” Blaj – stiințe ale naturii – 8,49
- Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – Economic – 8,49
- Colegiul Național ”Titu Maiorescu” – matematică-informatică – 8,43
- Colegiul Național ”I. M. Clain” Blaj – matematică-informatică – 8,37
- Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni – matematică-informatică – 8,08
- Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș – matematică-informatică – 7,94
- Colegiul Național ”I. M. Clain” Blaj – filologie – 7,89
- Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni – filologie – 7,88
- Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – turism și alimentație – 7,84
- Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia – comerț – 7,81
- Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni – științe ale naturii – 7,59
- Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud – științe ale naturii – 7,55
- Liceul Tehnologic ”Ștefan Manciulea” Blaj – economic – 7,42
- Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș – filologie – 7,30
- Colegiul Național ”I. M. Clain” Blaj – științe sociale – 7,29
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan