Traian Băsescu respinge legea care apără aleşii locali de incompatibilitate
Preşedintele Traian Băsescu retrimite Parlamentului legea prin care primarii sau preşedinţii de CJ membri în Adunări Generale ale serviciilor de utilităţi publice nu mai erau incompatibli, solicitând Executivului să respingă proiectul, anunţă mediafax.
În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 se arată că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respectiv ai municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
Totodată, potrivit noii legi, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega, prin dispoziţie, calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei.
Şeful statului menţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare (Art. 37 şi 92 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001), persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţilor administrativ-teritoriale în asemenea asociaţii sunt desemnate prin hotărâre a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, în condiţiile respectării regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
“Considerăm că adoptarea acestui act normativ nu este oportună, deoarece participarea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene în organele de conducere ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară amintite nu se justifică în mod obiectiv. Mai mult, soluţia legislativă propusă ar avea un impact negativ deoarece ar conduce la eludarea regimului incompatibilităţilor”, se arată în cererea de reexaminare semnată de preşedintel.
În cerere se menţionează că, “practic, ca efect al noului text de lege, Agenţia Naţională de Integritate nu va mai putea constata incompatibilitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene care vor face parte din organele de conducere ale acestor asociaţii”.
“Considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului diminuează activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate şi vine în contradicţie cu recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare din anii 2013 şi 2014 prin care se are în vedere consolidarea măsurilor anticorupţie şi de asigurare a integrităţii”, precizează şeful statului în cererea de reexaminare.
Traian Băsescu mai arată că, în contextul necesităţii combaterii corupţiei şi asigurării transparenţei şi a integrităţii în sectorul public, se impune menţinerea acestei incompatibilităţi între calitatea de primar sau preşedinte al consiliului judeţean şi aceea de reprezentant al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, pentru a se evita suprapunerea intereselor colectivităţilor locale cu cele personale.
“Este evident că noul text de lege este de natură să pună în discuţie imparţialitatea şi obiectivitatea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, creând premisele unui conflict de interese”, se mai arată în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.
Preşedintele mai afirmă că este necesar să se creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative în materie şi adecvat asigurării integrităţii în sectorul public.
“Astfel, trebuie evitate de către legiuitor paralelismele legislative, cerinţă impusă de normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Avem în vedere faptul că, prin legea aflată la promulgare, se modifică Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, însă nu se face nicio trimitere la actul normativ ale cărui dispoziţii sunt afectate, respectiv prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Apreciem că această modalitate de reglementare este de natură să creeze instabilitate legislativă şi texte de lege echivoce”, se arată în cererea de reexaminare.
În finalul documentului, şeful statului arată că, luând în considerare competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, solicită reexaminarea legii trimisă la promulgare, în sensul respingerii sale.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege iniţiat de câţiva parlamentari PSD prin care primarii şi preşedinţii de consilii judeţeni pot deveni membri în consiliile de administraţie ale societăţilor de utilităţi publice. Până acum, includerea acestora în consiliile de administraţie ale acestor companii constituia motiv de incompatibilitate, fiind foarte numeroase cazurile în care aleşi locali au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate.
Propunerea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, la data de 24 iunie, cu 215 voturi pentru, 36 împotrivă şi 62 de abţineri.
La dezbateri, Opoziţia a acuzat că, prin această propunere legislativă, se încearcă să fie scăpaţi primarii incompatibili, dar acest lucru nu se poate întâmpla, pentru că legea nu se aplică retroactiv. Reprezentanţii PDL spuneau că, în acest caz, se încearcă obţinerea unei clemenţe din partea judecătorilor în privinţa incompatibililor, având în vedere că se adoptă acest proiect. Proiectul a fost respins anterior de Senat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci