Slujba de canonizare a Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, sub paza poliţiei
Cu ocazia manifestărilor religioase ce vor avea loc sâmbătă, duminică şi luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va contribui, alături de celelalte forţe cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei naţionale, la buna desfăşurare a manifestărilor.
Astfel, în perioada 29-31 octombrie 2011, cu ocazia proclamării solemne a canonizării Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, Poliţia Municipiului Alba Iulia, va asigura un dispozitiv de ordine publică format din poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale care, alături de lucrători din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia vor fi prezenţi în municipiul Alba Iulia pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe perioada manifestărilor.
Poliţiştii vor acţiona în imediata vecinătate a Catedralei Arhiepiscopale din Alba Iulia, în zonele cu potenţial criminogen precum pe principalele artere rutiere.
Se va urmări, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională, a oricăror încercări de a se perturba liniştea şi ordinea publică, prevenirea şi combaterea oricăror activităţi ilicite şi luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate, încearcă sau comit fapte de natură antosocială.
De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor sau a blocajelor rutiere, poliţiştii Serviciului Rutier vor acţiona cu efective mărite, pe toate traseele care duc spre municipiul Alba Iulia.
Pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:
- În zonele aglomerate, fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare
- Ţineţi, pe cât posibil, genţile şi poşetele aşezate în faţa dumneavoastră!
- Nu păstraţi banii, telefoanele mobile şi cardurile în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei!
- Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi verificaţi sistemele de închidere;
- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, obiecte de valoare, acte de identitate, documente;
- Supravegheaţi-vă cu atenţie copii minori care vă însoţesc; nu-i pierdeţi niciodată din raza dumneavoastră vizuală;
Pentru prevenirea accidentelor rutiere:
Traversaţi numai pe marcajul pietonal şi pe culoarea verde a semaforului electric;
- Dovediţi prudenţă şi asiguraţi-vă temeinic înaintea oricărei traversări;
- Nu conduceţi autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice; Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum, se arată în comunicatul IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan