Rămâi conectat
MA-RA-MU

Economie

Seminarii de informare pentru beneficiarii IMM organizate de ADR Centru -Continuă activitățile de sprijinire a investitorilor privați pentru succesul proiectelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

seminar ADRUn nou seminar de informare destinat reprezentanților firmelor private din Regiunea Centru, a fost organizat marți, 8 iulie a.c., la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia. La seminar au fost prezenți reprezentanții beneficiarilor privați care au contractat fonduri nerambursabile de peste 55 milioane lei prin Axa Prioritară 1, Operațiunea 1.1.1 A1 a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice.

Cum se întocmesc documentele, cum se derulează achizițiile, problemele frecvent întâlnite și soluții pentru evitarea acestora, dar și viitoarele fonduri nerambursabile disponibile pentru perioada 2014-2020, au fost câteva dintre subiectele prezentate în cadrul acestei întâlniri.

Accentul informațiilor furnizate de către experții ADR Centru a fost pus pe documentele ce trebuie întocmite de cei prezenți pe parcursul implementării proiectelor, prevederile legale aplicabile în cazul procedurilor de achiziție a echipamentelor și modalitatea de cheltuire și rambursare a sumelor contractate. Acest seminar la care au fost prezente peste 20 de persoane, s-a alăturat seminarului organizat la Brașov cu o zi înainte, unde alte 100 de persoane din mediul privat și din administrația publică locală au fost prezente pentru informații similare privind derularea contractelor de finanțare nerambursabilă prin POSCCE și viitoarele fonduri nerambursabile. Fondurile alocate contractelor POSCCE gestionate prin ADR Centru, sunt investite în lucrări de construcții a unor noi hale de producție sau modernizarea celor vechi, în dotarea cu noi linii de producție ce vor îmbunătății performanțele și capacitatea economică a întreprinderilor, se vor achiziționa echipamente moderne, precum și alte dotări necesare pentru crearea unui mediu de lucru sigur și performant.

”Pe parcursul anilor 2013 și 2014 am recuperat perioada în care au fost sistate operațiunile pe acest program, derulat anterior doar de către minister, și am avansat foarte bine în contractarea și implementarea proiectelor. Acum asigurăm monitorizarea proiectelor și sprijinim firmele să fie competitive și să concureze pe piața internă și piețele internaționale, să creeze noi locuri de muncă. Prin Axa Prioritară 1 a POS CCE, în cadrul căreia ADR Centru are rolul de Organism Intermediar, completăm celelalte programe și proiecte derulate de către agenție, realizând investiții în economia regiunii, vitale pentru generarea de locuri de muncă în beneficiul cetățenilor. Pe toate operațiunile pe care le gestionăm în cadrul POS CCE vor fi peste 700 de beneficiari, ale căror proiecte în valoare totală cumulată atrag peste 500 milioane lei în economia Regiunii Centru. Acordăm un tratament egal tuturor beneficiarilor de fonduri nerambursabile, dar proiectele mari ale IMM necesită o atenție specială, de aceea organizăm periodic astfel de întâlniri, astfel încât mediul de afaceri să atragă cât mai multe fonduri europene”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Până la data de 30.06.2014, la ADR Centru s-au semnat 412 contracte de finanțare în valoare totală de 715 milioane lei, prin care vor fi atrase în Regiunea Centru fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 369 milioane lei pentru sectorul IMM și ONG pentru realizarea de investiții în extinderea, modernizarea spațiilor de producție, achiziționarea de echipamente de ultimă generație, pentru adoptarea standardelor internaționale, promovarea produselor pe piețele internaționale, achiziția de servicii de consultanta profesioniste precum si pentru asigurarea accesului la broadband și achiziția de echipamente IT.

În perioada următoare, prin activitatea de monitorizare va fi asigurată asistența pe parcursul implementării acestor proiecte până la finalizare, iar prin activitatea de verificare financiară a cererilor de rambursare sau plată depuse de beneficiari se vor realiza demersurile necesare pentru efectuarea plăților de către Autoritatea de Management și realizarea indicatorilor prognozați: creșterea cifrei de afaceri, crearea de noi locuri de muncă, etc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea