Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Alexandru Weber rămâne antrenor principal la HC Alba Sebeş *Incertă situaţia băieţilor de la Voinţa Savini Due Sebeş

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CSM Ploiesti-HC Alba Sebes baraj4Noul şi vechiul antrenor al divizionarei secunde HC Alba Sebeş este Alexandru Weber, care a ajuns la un acord verbal cu conducătorii formaţiei feminine ce are în stagiunea următoare obiectiv ferm promovarea în Liga Naţională. Astăzi, în urma unei şedinţe a Consiliului Director al HC Alba Sebeş urmează să fie semnat contractul, pe trei sezoane şi prezentată lista posibilelor transferuri.

Menţionăm că HC Alba Sebeş a ratat barajul de promovare de la Sibiu, situaţia a fost neclară la un moment dat, inclusiv în partea susţinerii financiare. Oficialii au pus condiţia ca Weber să se ocupe numai de echipa feminină şi tehnicianul a accepat. „Miercuri (n.r. – astăzi) o să parafăm actele, antrenorul ne va furniza numele achiziţiilor dorite, în ideea cristalizării efectivului, iar luni este prevăzută reunirea lotului. Sper să facem treabă bună şi să ne atingem obiectivul”, a precizat Virgil Costea, preşedintele HC Alba Sebeş.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

*Incertă situaţia băieţilor de la Voinţa Savini Due Sebeş

Şi în campionatul următor HC Alba Sebeş va beneficia de acelaşi buget ca şi în stagiunea anterioară, 600.000 de lei, asigurat de autorităţile locale şi judeţene. Până în prezent, sunt sigure despărţirile de 6 handbaliste: Viorica Suba (Mureşul Tg. Mureş), Daniela Vălean şi Paula Chirilă (şi-au exprimat opţiunea pentru a pleca), Simina Neag (renunţă la activitate), Mădălina Bonea (achiziţionată de SCM Craiova, dar e posibil un nou împrumut la Sebeş) şi Andreea Petre (pusă pe „liber” de club), dar se doreşte prelungirea înţelegerilor cu Tămaş, Dobromir şi Durac. Din păcate, echipa masculină Voinţa Savini Due Sebeş, locul trei în Divizia A, din postura de nou-promovată, rămâne în „coadă de peşte”, jucătorii având salarii restante de 4 luni. „Momentan nu ştiu ce se va întâmpla cu echipa masculină”, s-a mărginit să declare Weber, care a activa în paralel la ambele combatante din Sebeş în ediţia anterioară.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

În Vinerea Mare, etapă în cel de-al 3-lea eșalon | Vezi programul conjudețenelor

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea