FOTO-VIDEO: Pumnal dacic, de o mare valoare arheologică, descoperit de Tudor Ponoran, fiul primarului din Zlatna, exponatul lunii la Muzeul Unirii din Alba Iulia
Exponatul lunii iulie, un pumnal curb tip sica de origine tracică, a fost vernisat marţi la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Artefactul a fost descoperit întâmplător la începutul acestui an, împreună cu alte arme şi unelte, în localitatea Bulbuc, comuna Ceru Băcăinţi, de către Tudor Ponoran, fiul primarului din Zlatna. Potrivit acestuia, arma dacică este spectaculoasă prin faptul că aparţinea elitelor aristocratice şi războinice ale Regatului dac, dar şi prin conservarea de excepţie. Astfel de pumnale se mai găsesc aproximativ 60 la număr în toată ţara, iar cel de faţă s-ar afla între primele 10, din punct de vedere al conservării.
Pumnalul are o lamă curbată cu elemente geometrice şi zoomorfe încrustate, iar pe tăişul interior al lamei un şanţ de scurgere al sângelui. Tudor Ponoran a povestit că a descoperit 5 astfel de pumnale în zona satului Bulbuc, la 10 kilometri de Zlatna, cu ajutorul unui detector de metale, la 50 de centimetri sub pâmânt. Descoperirea a fost făcută în luna ianuarie, atunci când au mai fost găsite şi alte arme şi unelte. Dintre cele 5 pumnale, Tudor îl consideră pe cel de faţă ca fiind cel mai spectaculos. „Are şi o teacă foarte bine conservată, iar din câte ştiu sunt cam aproximativ 60 de astfel de pumnale în toată România, dar acesta este în primele 10 ca şi conservare. Are şi un un mâner frumos desenat. Aparţinea aristocraţiei perioadei respective, războinicilor. Trebuie să specific că toate obiectele s-au păstrat într-un mod extraordinar ca şi conservare în timpul celor aproximativ 2000 de ani „, a explicat acesta.
Astfel de pumnale curbe apar în izvoare şi reprezentări încă din secolul V. a Chr., atunci când Herodot afirma că tracii „erau înarmaţi cu suliţe, scuturi uşoare şi săbii mici”, cel mai probabil, potrivit directorului muzeului, Gabriel Rustoiu, săbiile mici fiind aceste pumnale. Clemens din Alexandria aminteşte şi el că tracii au inventat acele harpe, un fel de cuţite, pumnale lungi încovoiate.
De asemenea, în scenele pictate pe pereţii coridorului de acces în camera funerară a celebrului mormânt tracic de la Kazanlăc (Bulgaria) din sec IV, a Chr. sunt reprezentate pumnale cu lama curbată. Piese similare, datate în secolele IV- III, au fost descoperite într-o serie de situri arheologice, precum necropola de la Zimnicea, sau oraşe tracice dintre Rodopi şi Balcani.
Potrivit directorului Gabriel Rustoiu, termenul sica a început să se încetăţenească undeva în secolul III Î.Hr. şi caracteristic la acest pumnal, pe lângă forma curbă şi tăişul interior este un şant de scurgere a sângelui. De asemenea, pe lame apar o serie de elemente geometrice sau zoomorfe, respectiv reprezentări de păsări de vultur, cum este şi exponatul de faţă.
În medie, un astfel de pumnal are între 25 şi 35 de centimetri lungime, dar sunt şi mai scurte şi mai lungi, cum este exponatul de la muzeu, care are 40,9 de centimetri.
În ceea ce priveşte aria lor de răspândire, pumnalele curb de tip sica sunt găsite în special în nord-vestul Bulgariei, în Oltenia, în vestul şi sudul Monteniei şi sud-vestul Transilvaniei. În Trasilvania, au mai fost descoperite două astfel de pumnale, la Cugir, însă descoperirea de la Zlatna se remarcă prin faptul că avea 5 pumnale.
Tudor Ponoran a povestit că la Buluc a descoperit 5 morminte dacice, pe o zonă de 10 metri pătraţi. Pe lângă cele 5 pumnale, au mai fost găsite 3 zăbale de tip tracic, un pinten şi 6 suliţe. Descoperirea a durat aproximativ 3 ore, după care acesta a menţionat că a anunţat organele abilitate, inclusiv Poliţia patrimoniului şi reprezentanţii muzeului. „Sunt foarte fericit că aceste pumnale au ajuns aici şi nu s-a întâmplat cazuri de gen piaţa neagră sau să fie probleme cu legea”, a conchis acesta.
Exponatul poate fi vizitat de către publicul larg până la data de 4 august.
[nggallery id=2027]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan