Drapelul României – Tricolorul. Obligaţii, respect, onoare şi mândrie
Astăzi, 26 iunie, este Ziua Drapelului Naţional. Legat de preocuparea cetăţenilor României faţă de Tricolor şi prevederile legale prinvind arborarea acestuia, am primit la redacţie un studiu realizat de ing. Aurel Voicu, de la Asociaţia „Pro Cugir”, pe care vi-l prezentăm mai jos.
„În perioada 1-7 iunie s-a realizat pe teritoriul administrativ al oraşului Cugir o documentare privind arborarea primului simbol ce identifică Statul Român (Art.12 din Constituţie) Studiul s-a realizat având în vedere numărul de arborări prevăzute la : Instituţii ale administraţiei publice – 15 , instituţii de larg interes public-17, unităţi de învăţământ – 21,partide politice -8 şi instituţii de cultură -2.
Mai întâi consemnăm principalele prevederi ale Legii 75/1994 – legea privind arborarea drapelului României şi HG 1157/2001.
Art.l – Drapelul României este tricolor: culorile sunt aşezate vertical în ordinea următoare începând de la lance: albastru,galben,roşu.
Art.2 – Drapelul României se arborează în mod permanent (fiind obligatorii pentru toate autorităţile şi instituţiile publice)
a. Pe edificiile şi sediile autoritărităţilor şi instituţiilor publice;
b. La sediul partidelor politice, sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură.
Art.4 – Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice, la domiciliu sau reşedinţa lor, precum şi de persoane juridice, altele decâf cele prevăzute la Art.3, la sediul acestora.
Art.7 – Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional.
Art.8 – în situaţia în care o dată cu drapelul României se arborează şi unul sau mai multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel:
a. Când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin drapelul
României se va aşeza în stânga, privind drapelele din faţă;
b. Când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul
drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este
par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului care ocupă centrul,privind drapelele din
faţă;
c. Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la
acelaşi nivel.
Din studiul realizat se constată următoarele aspecte (conform şi scrisorii M.A.I. -Direcţia Generală Juridică – Nr.158 053 din 22.05.2014):
Din totalul de 63 locuri unde arborarea este obligatorie, numai în 29 există drapel, iar din acestea numai 23 au arborat drapel – cu respectarea prevederilor legale (36%).
Abaterile de la starea normală – care aduc ofensă drapelului naţional – sunt următoarele:
a. Drapel sau drapele rupte, murdare, decolorate.
b. Dimensiuni, proporţii între lungime – lăţime – nerespectate.
c. Pe drapelul României s-au intercalat însemne.
d. Arborarea drapelelor altor state în lipsa tricolorului (Drapelul CE şi NATO sunt echivalentele
unui stat).
e. Ocuparea locului de onoare (în cazul arborării mai multor drapele, pe teritoriul
Statului Român) de alt drapel – aducând ofense Tricolorului.
în documentarea menţionată s-au constatat arborări ale drapelului Statului Român şi la agenţi economici (7) şi la persoane fizice (21) aspectele fiind similare.
Din 26 iunie 1848 Tricolorul constituie stindardul naţiunii române . Stă de strajă vaşnic şi credincio; Nu ne este permis să-i aducem ofense. Suntem datori, avem obligaţii faţă de el, să-l respectăm,suntem onoraţi că ne aflăm sub el şi mândrii să-l venerăm!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan