Rămâi conectat

Actualitate

Înscrieri la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2014, în Alba: 10% dintre elevii de clasa a VIII-a stau pe tușă anul acesta

Dragoş Suciu

Publicat

în

evaluare-nationala2Puțin sub 10% dintre elevii de clasa a VIII-a din Alba nu s-au înscris la examenul de Evaluare Națională 2014, principalele cauze fiind abandonul școlar și corigența.

În anul școlar în curs, clasa a VIII-a a fost urmată de 3.298 de elevi dintre care 2.993 s-au înscris la Evaluarea Națională a cărei probe încep luni, 23 iunie, cu limba română.

Datele au fost furnizate de vicepreședintele Comisiei Județene de Evaluare Națională, Dan Cherecheș.

Examenul va fi supravegheat video şi anul acesta, iar camerele vor fi instalate şi în sălile în care se descarcă subiectele, precum şi în sălile în care se evaluează lucrările scrise.

Se schimbă formula de calcul a mediei de admitere la liceu, a anunţat în septembrie anul trecut ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Începând din acest an, în admiterea la liceu – media de la Evaluarea Naţionala va avea o pondere de 75% (faţă de 50% cât a fost pana acum), iar media generala de absolvire a gimnaziului va fi în proporţie de 25%.

Calendar Evaluarea Naţională 2014 pentru clasa a VIII-a

16 – 18 iunie           Înscrierea la Evaluarea Naţională
23 iunie                  Limba şi literatura română – proba scrisa
24 iunie                  Limba şi literatura maternă – proba scrisa
25 iunie                  Matematică – proba scrisa
27 iunie                  Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)
27 iunie                  Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
28 iunie – 30 iunie  Rezolvarea contestaţiilor
1 iulie                     Afişarea rezultatelor finale după contestaţii


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în 30 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Caniculă și temperaturi ce se vor apropia de 40 grade Celsius. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în 30 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Caniculă și temperaturi ce se vor apropia de 40 grade Celsius. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni ANM a emis luni, 17 iunie 2024, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 17 – 30 iunie 2024. Specialiștii ANM anunță […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea