Intrare liberă și în luna iunie, la Parcul Dendrologic din Alba Iulia. Flux impresionant de vizitatori în mai
Albaiulienii și turiștii pot vizita gratuit Parcul Dendrologic din Alba Iulia și în luna iunie, inițial fiind stabilită doar mai. Oricum, prețul de intrare va fi unul simbolic, 1 leu pentru copii și 2 lei pentru adulți, bani care vor fi folosiți pentru întreținerea obiectivului.
Administratorii parcului nu pot spune cu exactitate care este numărul zilnic al vizitatorilor, însă estimările sunt pozitive. Aproximativ 1000 de persoane duminica, ceva mai puțin sâmbăta și câteva sute în timpul săptămânii, cu preponderență după-masa.
Parcul Dendrologic se află departe de agitaţia cotidiană şi zumzetul oraşului. Se întinde pe o suprafaţă de 22 de hectare și are peste 1200 de specii de plante româneşti şi exotice existene, dar şi păsări care şi-au găsit refugiul aici, pot fi admirate în parcul natural.
Dacă la momentul actual accesul spre parc se face pe un drum noroios, neasfaltat, pe Valea Popii, potrivit edilului oraşului, strada va fi modernizată, acum este în lucru şi se introduce canalizarea. Primarul Mircea Hava a spus că aceasta va avea cel mai frumos iluminat public, fiind una dintre primele străzi care tot ceea ce înseamnă curent şi branşamente vor fi sub pământ. Pentru toţi cei care vor veni să vadă această minune, primarul doreşte ca pe aici să poată circula şi autobuzul.
Numele parcului a fost dat “pentru cinstirea unui mare silvicultor român din judeţul Alba”, primul inginer silvic, Ion Vlad, născut la Pianu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan