Rămâi conectat

Monden-Clubbing

GALERIE FOTO: Alba Fest a continuat în Club STAGE. Marius Moga, gaşca lui şi sute de albaiulieni, la after party

Ziarul Unirea

Publicat

în

Club Stage30„Singurul lucru la care mă gândesc acum este la relaxare şi la after party”, a spus Marius Moga, la final, când jurnaliştii luau declaraţii la cald, după terminarea celei de-a doua zile a super evenimentului Alba Fest. Marius Moga a ajuns la Stage după ora 2.00, însă înaintea lui au „semnat” condica sute de albaiulieni dornici să continue cheful.

A fost probabil cel mai tare concert din judeţul Alba, adunând pe scena din Piaţa Cetăţii cei mai în vogă artişti, Smiley, Andra, Guess Who, Ştefan Bănică Jr, Alex Velea, aceste lucruri fiind posibile şi datorită bunăvoinţei lui Moga, dar şi Primăriei Alba Iulia care se implică activ la astfel de evenimente. O parte din ei au trecut pragul clubului albaiulian anii trecuţi pentru a concerta, iar azi-noapte au venit pentru distracţie.

În STAGE şi-au făcut simţită prezenţa şi foştii fotbalişti ai Unirii Alba Iulia, întorşi acasă, după încheierea competiţiilor sportive, dar şi pentru meciul de astăzi, de la ora 11.00, de pe stadionul Cetate, împotriva juniorilor.

Prin această petrecere Club Stage îşi închide porţile, cel mai probabil până la începutul toamnei. A fost un sezon reuşit, în care administratorii au organizat petreceri studenţeşti, retro, petreceri tematice şi toate balurile din Alba Iulia.   

[nggallery id=1866]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Truck Tuning Art 2024: The PuzZles vor da glas Cetății Alba Carolina

Ziarul Unirea

Publicat

în

Truck Tuning Art 2024: The PuzZles vor da glas Cetății Alba Carolina În perioada 2-4 august 2024 în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia va fi sărbătoare. The PuzZles vor da glas unuia dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, Truck Tuning Art 2024. Citește și: Truck Tuning Art 2024: Sute de litri de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea