Rămâi conectat

Sport

Sorin Corpodean, preşedinte AJF Alba: „Funcţionăm după statutul aflat în vigoare, cel din 2005”

Tudor Stan

Publicat

în

Adunare Generala AJF Alba 29Nebuloasa statutului Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba continuă. În ultima perioadă multe voci importante din AJF Alba s-au făcut auzite, cu referire la statul AJF Alba. Preşedintele AJF Sorin Corpodean ne-a oferit o scurtă declaraţie referitoare la această problemă.

După Augustin Damian, actualul vicepreşedinte AJF şi viitor candidat la funcţia de preşedinte, a ieşit la atac şi celălalt „vicepreşedinte”, Ioan Moldovan. „Mărul discordiei” este statutul AJF Alba, varianta 2005 sau varianta 2011. Iată ce a declarat actualul şef al fotbalului judeţean, Sorin Corpodean. „Statutul este la sediul asociaţiei şi poate fi consultat de oricine. În prezent, funcţionăm după statutul aflat în vigoare, adică cel din 2005”. Întrebat despre depunerea candidaturii pentru un nou mandat în fruntea AJF Alba, fostul mare arbitru FIFA a precizat că: „Încă nu am hotărât nimic. Am timp până în 23 mai când se depun dosarele”.

Un lucru este cert. Pentru prima oară după 15 ani Sorin Corpodean va avea concurenţă la alegeri, proces care se anunţă unul extrem de „fierbinte”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0) | „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0). „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit O săptămână perfectă pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, care s-a calificat în play-off-ul Cupei României și a celebrat Centenarul, s-a încheiat cu partida de verificare cu Sticla Arieșul Turda. Pe „Cetate”, gruparea albaiuliană […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea