ȘTIREA TA: Canalizarea – o problemă pentru locuitorii din cartierul Cetate
Modul în care au fost efectuate lucrările de canalizare din municipiul Alba Iulia îi nemulțumește pe unii locuitori ai cartierului Cetate. Unul dintre aceștia ne-a scris în speranța că, prin publicarea sesizării, municipalitatea va găsi o rezolvare a problemelor care au apărut după finalizarea reabilitării rețelei:
”Subiectul principal pe care doresc să vi-l relatez și care mai mult ca sigur l-ați constatat și dvs. are legătură cu mirosurile pestilențiale care ne agresează la fiecare trecere pe lângă fiecare gură de canalizare aflată în cartierul Cetate. Acest lucru se întâmplă de când a fost schimbată canalizarea veche cu alta nouă și căreia probabil nu i s-au făcut coloane de aerisire în amonte astfel că aerisirea canalizării se face prin gurile de canalizare din zona cea mai înaltă a instalației adică în cartierul Cetate. În altă ordine de idei, nu știu dacă și la alte blocuri dar pe strada George Barițiu bloc J3, de fiecare dată când plouă ceva mai abundent, este inundat subsolul blocului, meteahnă care a apărut tot de la canalizarea care a fost proiectată sau executată greșit. Poate la semnalele dvs. din presă instituțiile abilitate vor face o cercetare și se vor lua și măsuri de remediere”, ne-a scris un cititor al site-ului ziarulunirea.ro
___________________________
Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, completează formularul de la pagina ”ȘTIREA TA” iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine. (Atenție, sunt luate în considerare numai mail-urile cu date de contact reale!)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA: Accident rutier pe Calea Moților în Alba Iulia. O mașină cu numere de Sibiu s-a aruncat într-o mașină staționată cu avariile pornite
FOTO ȘTIREA TA: Accident rutier pe Calea Moților în Alba Iulia. O mașină cu numere de Sibiu s-a aruncat într-o mașină staționată cu avariile pornite Un accident s-a petrecut în miercuri, 1 mai, în jurul orei 12:00, pe Calea Moților. O mașină marca Suzuki cu numere de Sibiu s-a aruncat direct într-o mașină staționată cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare