De anul viitor vom plăti 600 de lei în plus pentru sănătate
Dacă Parlamentul României îşi va da acordul românii vor trebui să plătească, începând cu anul viitor, pe lângă contribuţiile deja existente la sistemul de sănătate, alte 600 de lei, bani ce vor reprezenta tichetul de sănătate. După 7 luni de zile în care proiectul de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în Sănătate – contribuţii obligatorii, s-a aflat pe site-ul Ministerului Sănătăţii în dezbatere publică şi într- o serie de consultări, a fost aprobat, de către ministrul Sănătăţii, în cadrul şedinţei de Guvern, proiectul de lege privind coplata. „Introducerea mecanismului de coplată prin tichetul moderator pentru sănătate reprezintă una dintre principalele clauze ale angajamentului financiar pe care Guvernul României l-a încheiat cu FMI şi Banca Mondială în anul 2009”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Domnia sa a menţionat că acest mecanism de coplată va duce la conştientizarea populaţiei faţă de costurile pentru sănătate şi la responsabilizarea faţă de consumurile proprii de servicii. Coplata este un moderator în accesarea serviciilor medicale din pachetul de servicii de bază şi reprezintă contribuţia personală la plata serviciilor medicale. Conform reprezentanţilor M.S. noua măsură va duce la o mai bună adresabilitate a populaţiei către sistemul de asistenţă primară, la îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate şi la realizarea unui control în ceea ce priveşte neefectuarea serviciilor, reducerea plăţilor informale, asigurându-se astfel creşterea calităţii asistenţei medicale.
Sistemul de coplată se va aplica în medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist şi în spitale, însă nu şi pentru asistenţa medicală de urgenţă. Pentru contribuţia personală a serviciului medical pacientului i se va elibera un document numit tichet moderator pentru sănătate, prin care se face dovada realizării actului medical şi a plăţii acestuia. Tichetele pentru sănătate vor avea valori accesibile, iar categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite de la plata acestora. Contribuţia personală a cetăţenilor prin tichetele pentru sănătate nu va depăşi 600 de lei/an. Cei din cadrul Ministerului Sănătăţii susţint că nivelul de contribuţie personală a cetăţeanului pentru tichetul de sănătate este acceptabil şi suportabil din punct de vedere financiar. Astfel, în ceea ce priveşte serviciile de medicina primară, coplata pentru consultaţiile medicului de familie va fi de 5 lei, iar pentru vizitele la domiciliu în afara programului de lucru de 7 ore va fi de 15 lei. Consultaţia la medicul specialist din ambulatoriu va fi de 10 lei, iar una la medicul specialist în afara programului de lucru – 20 lei. Pentru spitalizarea de zi coplata va fi de 10 lei, iar pentru spitalizarea continuă de 50 de lei/episod de internare. La stabilirea preţurilor pentru tichetele de sănătate au fost luate în considerare valori din ţări care au avut un parcurs similar României şi care au introdus mecanisme de plată suplimentară a serviciilor medicale, ca de exemplu Estonia, Croaţia. De asemenea, în definirea sistemului a fost urmat exemplul unor ţări din Europa de Vest care au o experienţă consistentă în gestionarea contribuţiilor suplimentare. Prin introducerea tichetelor pentru sănătate se vor genera în sistem aproximativ 378 milioane de lei/anual, fonduri care vor rămâne la furnizor, adică cabinet medical individual, spital sau altă unitate de sănătate, şi care vor putea fi utilizate pentru creşterea calităţii serviciilor de sănătate.
Nu toate serviciile se vor plăti, printre cele pentru care nu se vor scoate bani din buzunar se numără: servicii acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în programele de sănătate, pentru afecţiunea de bază: şedinţele de chimioterapie, de radioterapie şi de hemodializă şi dializă peritoneală etc. În continuare, bolnavii cronici înscrişi în programele naţionale de sănătate vor beneficia de servicii şi tratament gratuite; servicii acordate în situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului: urgenţe chirurgicale – accidente rutiere, casnice (electrocutare, arsuri etc), de muncă, plăgi prin tăiere, împuşcare, înţepare, apendicite acute, pancreatită acută, colecistită acută, fracturi etc şi urgenţe medicale – infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, come, colică biliară, renală etc., dacă pacientul se internează în spital prin UPU, CPU sau camera de gardă; servicii acordate bolnavilor cu afecţiuni endemo-epidemice: boli infecţioase acute (meningite, encefalite) până la stabilizarea bolnavului, boli transmisibile, până la negativare. Nici pentru naştere nu se încasează coplata.
Există de asemenea şi categorii de persoane scutite de la coplată: pensionari sub 700 lei/lună; copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani fără venituri; bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă. Drept urmare un număr de 8.006.507 de persoane vor fi scutite de la plata tichetelor pentru sănătate şi vor plăti coplata doar 62% dintre cetăţenii României. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan