Ne pregătim de război? Apariția în Monitorul Oficial a unui Ordin emis de Ministerul Apărării îi pune pe români pe jar
*Traian Băsescu: ”Nu există posibilitatea decretării unei mobilizări. Conform unor proceduri la nivel NATO şi noi ne-am evaluat rezerviştii”
Ministerul Apărării Naţionale a publicat luni în Monitorul Oficial certificatul medical pe care românii sunt obligaţi să îl prezinte la recrutare, pe timpul mobilizării sau al stării de război. Publicarea acestor prevederi legale s-a făcut într-un moment de criză în Europa, în contextul tensiunilor Ucraina-Rusia, care au generat mişcări de trupe NATO spre Europa de Est.
Ordinul vine în aplicarea prevederilor legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi care a intrat în vigoare în ianuarie 2007. Legea 446/2006 prevede că serviciul militar se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au împlinit vârsta de 18 ani. Acelaşi act normativ mai prevede că la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen ori rezervist concentrat/mobilizat devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru serviciul militar.
Președintele Traian Băsescu a explicat că situația e impusă de evoluția lucrurilor din Ucraina. Pentru că suntem o țară NATO, Armata a declanșat și în România proceduri similare cu cele din alte țări ale Alianței. Procedurile derulate deja de MApN au scos la iveală o situație aparte în care este acum România, situație remarcată și de Traian Băsescu.
Întrebat dacă există posibilitatea decretării unei mobilizări în România, din cauza situației din Ucraina, Traian Băsescu a explicat că măsurile luate recent de Ministerul Apărării fac parte dintr-o procedură standard a NATO.
”Nu există posibilitatea decretării unei mobilizări. Urmare a declanşării unor proceduri la nivel NATO şi noi ne-am evaluat rezerviştii. Dar să ştiţi că nu a făcut-o numai România. Au făcut-o toate statele membre NATO. Sunt nişte proceduri interne în NATO”, a declarat Traian Băsescu, confirmând însă că aceste proceduri sunt impuse de evoluția situației din Ucraina.
”Sigur că da, a trebuit făcută o evaluare: ce capacitate de a mobiliza rezervişti avem, dacă este atacată una din ţările baltice. Deci nu e nimic spectaculos în treaba asta. Dar asta ne-a prilejuit ocazia să constatăm că mulţi din rezerviştii noştri sunt în Italia şi Spania. Deci trebuie să găsim o modalitate, ori de a ne adapta la situaţia existentă, ori de a găsi soluţii să ne putem”, a explicat șeful statului.
Președintele Băsescu a mai spus că în toate țările europene se derulează proceduri asemănătoare.
Sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alina Mungiu-Pippidi cere renunțarea la alegerea Președintelui României prin vot direct: „Ce avem acum e un Caritas”
Alina Mungiu-Pippidi cere renunțarea la alegerea Președintelui României prin vot direct: „Ce avem acum e un Caritas” Alina Mungiu-Pippidi, politolog român, având ca domenii de expertiză politicile publice, buna guvernare, lupta anticorupție și democratizarea, propune modificarea Constituției și renunțarea la alegerea directă a președintelui pe modelul Germaniei, în contextul negocierilor pentru candidații la alegerile prezidențiale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum o zi
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 4 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 2 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui