FOTO: Seminar de informare pentru beneficiarii IMM. ADR CENTRU sprijină investitorii privaţi să-şi implementeze cu succes proiectele finanţate prin POS CCE
La sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia a avut loc marţi, 29 aprilie, un seminar de informare pentru reprezentanţii beneficiarilor privaţi care au contractat fonduri nerambursabile de peste 54 milioane lei, pentru investiţii în Regiunea Centru prin Axa Prioritară 1, Operaţiunea 1.1.1 A1 a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Experţii ADR Centru au prezentat beneficiarilor de fonduri nerambursabile pentru finanţarea investiţiilor mari ale IMM documentele ce trebuie întocmite pe parcursul implementării proiectelor, modalitatea de decontare a sumelor contractate, dar şi noi oportunităţi de finanţare care vor fi disponibile pentru firme pe viitor.
Fondurile solicitate, la care se adaugă şi contribuţia beneficiarilor, vor fi investite în lucrări de construcţii a unor noi hale de producţie sau modernizarea celor vechi, în dotarea cu noi linii de producţie ce vor îmbunătăţi performanţele şi capacitatea economică a întreprinderilor, se vor achiziţiona echipamente moderne, precum şi alte dotări necesare pentru crearea unui mediu de lucru sigur şi performant. Fondurile nerambursabile solicitate sunt alocate din cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – Operaţiunea 1.1.1 – A1 Investiţii cuprinse între 1.065.000 lei şi 6.375.000 lei pentru IMM, apel 3. Investiţiile vor fi realizate în următoarele domenii de activitate: construcţii, lucrări de instalaţii electrice, prelucrarea mangalului, activităţi de tipărire, producerea reperelor metalice pentru industria auto şi industria construcţiilor, producerea şi comercializarea articolelor tricotate, fabricarea produselor din material plastic, producerea pieselor auto, prelucrarea lemnului, lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor.
”Firmele din Regiunea Centru au aşteptat prea mult, respectiv din 2011, deblocarea acestor fonduri. S-a văzut pe parcursul anului 2013 că am recuperat perioada în care au fost sistate operaţiunile şi am avansat foarte bine în contractarea şi implementarea proiectelor. Acum asigurăm monitorizarea acestor proiecte, sprijinind firmele să fie competitive şi să concureze pe piaţa internă şi pieţele internaţionale, să creeze noi locuri de muncă. Axa Prioritară 1 a POS CCE, în cadrul căreia ADR Centru are rolul de Organism Intermediar, susține astfel investițiile importante pentru generarea de locuri de muncă în beneficiul cetățenilor. Pe toate operațiunile pe care le gestionăm în cadrul POS CCE vor fi peste 700 de beneficiari, ale căror proiecte în valoare totală cumulată atrag peste 500 milioane lei în economia Regiunii Centru. Acordăm un tratament egal tuturor beneficiarilor de fonduri nerambursabile, dar proiectele mari ale IMM necesită o atenție specială, de aceea organizăm periodic astfel de întâlniri, astfel încât mediul de afaceri să atragă cât mai multe fonduri europene”, a declarat Simion Crețu, director ul general ADR Centru.
Participanţilor la seminarul de marţi le-a fost prezentat stadiul procesului de contractare, după care au primit informaţii punctuale despre documentele ce trebuie prezentate la ADR Centru în termen de 90 de zile de la semnarea contractelor, conform prevederilor contractului de finanţare. De asemenea, a fost prezentat Ordinul 1120/2013 privind aprobarea Procedurii simplificate aplicate de beneficiarii privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări. Discuţiile au pus accent pe mecanismul cererilor de plată, dar şi asupra prevederilor Manualului de Identitate Vizuală, ce sunt aplicate de către toţi beneficiarii. La finalul seminarului, cei ce doresc să mai acceseze şi alte fonduri nerambursabile, au fost informaţi despre direcţiile europene şi naţionale în ceea priveşte finanţarea firmelor din fonduri europene în perioada 2014-2020.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun