Drama României abandonate!
Cu ultimele sforţări, Puterea încearcă, prin fel de fel de artificii administrative, să deturneze rezultatul alegerilor care vor avea loc anul viitor. Am să le dau o veste proastă: USL va câștiga alegerile, în ciuda eforturilor lor disperate şi haotice. Problema este însă că asemenea măsuri creează un precedent extrem de periculos și vor afecta România pe termen lung. Discuţii precum cele legate de reorganizarea administrativ-teritorială, nu fac atceva decât să ameţească populaţia şi să abată atenţia opiniei publice de la adevăratele realităţi economico-sociale din ţară: şomaj în creştere, stagnarea şi chiar scăderea economică, lipsa locurilor de muncă, criza românilor care se vor întoarce din străinătate, ş.a.m.d.. Aceste discuţii sterile şi nefundamentate trebuie stopate, iar PSD şi USL se vor opune cu toate mijloacele democratice de care dispunem.
Este aberant că agenda guvernului nu are nicio legătură cu problemele românilor și demonstrează indiferență totală față de realitățile de azi. Guvernul rămâne pasiv și iresponsabil în fața semnalelor economice îngrijorătoare. Am solicitat public guvernului Boc să spună românilor oficial ce alți investitori au dat semnale că vor să părăsească România și ce măsuri va lua (dacă e capabil să ia vreuna) pentru a limita efectele plecării acestora.
Toată retorica guvernului Boc despre „investiții” este goală de conținut. În spatele ei se ascunde, în realitate, cea mai proastă perioadă din ultimii 10 ani în materie de investiții. Suntem la cel mai scăzut nivel al investițiilor străine directe din 2002 încoace. Nu există nici măcar o investiție majoră care să se fi realizat în timpul guvernării Boc, nu există niciun proiect de succes care să fi fost dus până la capăt. Niciun investitor străin de anvergură nu mai dorește să investească în România.
Cauzele acestei stări de fapt îngrijorătoare sunt legate de climatul economic nefavorabil, taxarea excesivă, corupție, impozitarea ridicată a muncii, impredictibilitatea legislativă, lipsa infrastructurii. Pentru toate acestea, guvernul Boc este responsabil. Dacă ne uităm la politica actualului guvern față de mediul de afaceri și față de investitori, vedem încă o dată că PDL și Boc n-au nicio legătură cu dreapta, de fapt nu au nici o legătură cu nimic. Măsurile luate de guvern au condus la realitatea de azi: România este o ţară abandonată, izolată, fără perspective. Vestea bună este că timpul trece, iar USL va veni la Putere şi va corecta toate mizeriile făcute în ultimii ani de regimul băsesciano-bocist.
Deputat PSD de Alba, Radu COCLICI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor