Trei tineri din Cugir, suspectaţi că l-au omorât în bătaie pe Ioan Nae
La data de 18.10.2011, în urma activităţilor de cercetare defăşurate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Alba împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir, în cooperare cu Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Alba, cu sprijinul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au reuşit, identificarea principalilor suspecţi de comiterea, la data de 18.10.2011 a infracţiunii de omor asupra lui N.I., de 62 de ani din Cugir.Din primele cercetări efectuate a rezultat că în noaptea de 17 spre 18.10.2011 M. Andrei, de 24 de ani, M.Gheorghe, de 29 de ani şi C.Alin, de 23 de ani, toţi din Cugir, s-au deplasat la domiciliul victimei şi, în urma unor discuţii contradictorii avute cu aceasta, în curtea locuinţei, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi în zona toracică, după care au transportat victima în interiorul locuinţei unde au abandonat-o pe podea. Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, învinuiţii fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 Cod Penal. M. Andrei a fost depistat şi reţinut ieri, 18.10.2011 pe raza oraşului Cugir, fiind reţinut de procurori pentru o durată de 24 de ore, pa bază de ordonanţă de reţinere, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Alba. Azi, 19.10.2011, poliţiştii au reuşit şi depistarea şi reţinerea lui M. Gheorghe şi C. Andrei, care urmează să fie prezentaţi procurorului criminalist pentru continuarea cercetărilor, transmite IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale