Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Parlamentarii de Alba la raport: Clement Negruț – deputat

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Clement Negruț a devenit deputat prin redistribuire în Colegiul Nr. 2 (Sebeș – Blaj), reprezentând PDL; a obținut 8.762 de voturi din totalul de 24.936 de voturi valabil exprimate

Clement Negrut01La 15 luni de când aleșii județului Alba și-au ocupat locurile din Parlament ziarulunirea.ro a întocmit un bilanț al activității pe care aceștia au desfășurat-o. Dacă deputatul dumneavoastră a luat atitudine sau a fost mai greu de urnit, dacă se poate lăuda cu o activitate prolifică în legislativul țării, dar și cum a fost răsplătit de Statul Român pentru această activitate, veți afla în rândurile următoare.

CLEMENT NEGRUȚ a devenit deputat prin redistribuire în colegiul uninominal nr. 2 (Sebeș – Blaj), reprezentând PDL, după ce a obținut 8.762 de voturi din totalul de 24.936 de voturi valabil exprimate.

A făcut parte din Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal până în septembrie 2014 când a devenit deputat neafiliat (după demisia din PDL și înscrierea în PMP).

A făcut parte din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare (în perioada octombrie 2013 – februarie 2014), Comisia pentru industrii şi servicii (până în octombrie 2013) și Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (până în decembrie 2013). În prezent este membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic.

*Activitatea parlamentara în cifre:

În cele 15 luni de mandat Clement Negruț a luat cuvântul de 14 ori, totalizând 31 de minute și 29 de secunde și a depus în scris 12 declarații politice. A avut 9 interpelări și întrebări. A inițiat, alături de alți colegi, 18 propuneri legislative și a semnat 6 moțiuni.

A absentat la 756 de voturi dintr-un total de 1.494, având o prezență de 49%.

*Indemnizații și cheltuieli cu birourile parlamentare din județ

Deputatul Clement Negruț a încasat, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2014, sub formă de indemnizație, o sumă totală de 66.214 lei, iar pentru cheltuielile cu biroul parlamentar i-a fost decontată o sumă totală de 136.404 lei (din care 57.933 de lei cheltuieli cu personalul și 78.471 de lei cheltuieli cu bunuri și servicii).

NOTĂ: Textul de mai sus a fost întocmit pe baza informațiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaților

CITEȘTE ȘI:

Parlamentarii de Alba la raport: Călin Potor – deputat

Parlamentarii de Alba la raport: Dan Coriolan Simedru – deputat

Parlamentarii de Alba la raport: Cornel Comșa – deputat

Parlamentarii de Alba la raport: Ioan Dîrzu – deputat

Parlamentarii de Alba la raport: Teodor Atanasiu – senator

Parlamentarii de Alba la raport: Alexandru Pereș – senator


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea