Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Trei proxeneţi din Alba au fost condamnaţi la închisoare pentru trafic de persoane

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Trei tineri au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru trafic de persoane. Sentinţa a fost pronunţată miercuri, 12 octombrie, de Curtea de Apel Alba Iulia. Romulus Florian Moldovan (23 ani) a primit o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată de Tribunalul Alba ca primă instanţă de judecată, şi anume 6 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în loc de 5 ani şi două luni în regim de detenţie. Pentru Ciprian Nicolae Verzan (29 ani), judecătorii au stabilit o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, mai mult cu 1 an şi 8 luni decât stabilise Tribunalul Alba. În schimb, cea de-a treia persoană, Floarea Lupu, a rămas cu pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare. Totodată, instanţa a înlăturat obligaţia de plată de despăgubiri materiale în favoarea părţii civile Trifan Alina.
Cei trei sunt acuzaţi de procurorii DIICOT Alba Iulia că au „recrutat” două tinere, una minoră, pe care le-au obligat să se prostitueze. Acestea erau trimise să agaţe clienţi în zona centurii municipiului Alba Iulia. Moldovan a fost surprins de poliţişti şi procurori chiar în momentul în care oferea minora unui tânăr pentru a întreţine raporturi sexuale, în schimbul a 40 de lei. Suma de bani a fost în prealabil marcată de anchetatori. Moldovan şi Lupu au fost reţinuţi în luna martie 2011. Femeia a fost apoi eliberată. În timpul cercetărilor a rezultat şi implicarea lui Ciprian Nicolae Verzan în activităţile infracţionale. În prezent se află în stare de arest preventiv doar Romulus Florian Moldovan. Cei trei au posibilitatea să facă recurs la decizia Curţii de Apel Alba Iulia, iar soluţionarea revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea