La UAB s-a negociat primul CCM din mandatul rectorului Daniel Breaz. Sindicaliştii cer bani şi personal didactic suplimentar
Sindicatul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a negociat astăzi cu conducerea primul contract colectiv de muncă din mandatul de peste 2 ani al rectorului Daniel Breaz. Sindicatul a cerut plata orelor suplimentare însă din cauza unei OUG, din 2010, acest lucru nu este posibil, iar profesorii vor primi, în schimb, zile libere. O altă cerinţă este suplimentarea personalului didactic, UAB având în prezent 317 angajaţi dintre care 163 cadre didactice şi de cercetare, conform liderului sindical Maricel Palamariu.
„Nu au fost probleme, nu au fost nici discuţii aprinse, au fost discuţii normale. Contractul colectiv de muncă a fost negociat şi finalizat după nici o ora de discuţii şi probabil mâine îl vom semna. Vor mai fi făcute probabil 2-3 modificări minore astăzi sau mâine dimineaţă. Au fost mai multe discuţii legate de plata orelor suplimentare. Din punct de vedere legislativ trebuie să acordam zile libere în următoarele 60 de zile în care s-au efectuat anumite activităţi. Dacă nu vor putea fi acordate acele zile libere, orele suplimentare trebuie plătite, dar conform unei OUG, aceste ore nu pot fi plătite, deci rămânem la acordarea de zile libere”, a spus Daniel Breaz rectorul UAB.
„Am solicitat să negociem prevederile CCM pe ramura, educaţie învăţământ. Săptămâna aceasta este a treia runda de negocieri şi am ajuns la concluzia că îl vom semna în conţinutul negociat. Avem probleme financiare, din cauza unei OUG, plata orelor suplimentare nu e posibilă. Noi ca sindicalişti le înţelegem dar încercam să câştigam nişte drepturi pe care le merităm. Dorim să revenim la aceleaşi modalităţi de desfăşurare a activităţii ca şi înainte de criza financiară. Sunt probleme legate de acoperirea cu personal, şi în compartimentele tehnice şi auxiliare, sunt limitate angajările şi aceste probleme se repercutează pe fondul bunei desfăşurări a activităţii. De la 370 am ajuns la 317 dintre care 163 cadre didactice şi de cercetare, iar restul personal tehnic auxiliar. În compartimentul tehnic auxiliar e nevoie de 10 – 15 angajări de urgenţă. Şi la nivelul cadrelor didactice sunt posturi care trebuie acoperite”, a spus Maricel Palamariu, liderul sindical.
La UAB studiază în prezent aproximativ 4.200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi.
Negocierea colectiva este definita de prevederile legii privind dialogul social ca fiind instrumentul prin care angajatorul si reprezentanţii salariaţilor sau sindicat, după caz, reglementează relaţiile de munca sau de serviciu, precum si orice alte acorduri in probleme de interes comun.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan