Rămâi conectat

Politică Administrație

Florin Roman câștigă o poziție mai bună pe listele PNL la europarlamentare

Bogdan Presecan

Publicat

în

Florin Roman si Teodor AtansaiuLiberalul Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, a ajuns pe poziția numărul 12 pe lista candidaturilor PNL la alegerile europarlamentare ce vor avea loc în toate statele membre UE in perioada 22-25 mai.

Conducerea centrală a partidului a decis să îl susțină pe albaiulian pe o poziție mai bună, după ce senatorul liberal, Mircea Diaconu și-a retras candidatura, fiind declarat incompatibil de ANI.

Ca urmare a retragerii domnului Diaconu de pe listă, am ajuns pe locul 12 la europarlamentare. O poziție nu doar onorantă, ci care imi dă încredere și mă obligă. Multumesc colegilor liberali. Acest lucru demonstrează ca munca mea este apreciată”, a declarat Florin Roman, președintele PNL Alba Iulia.

Senatorul Teodor Atanasiu explica la sfârșitul săptămânii trecute că Roman are șanse reale să ajungă în Parlamentul European dacă PNL va obține un scor bun la alegeri. Acesta susține că liberalii de pe pozițiile 10 și 11, respectiv primarul Bacăului și președinta OFL, Lucia Varga, nu intenționează să își părăsească funcțiile ocupate în prezent pentru a merge la Bruxelles, în cazul în care vor fi aleși. În acest caz, conform lui Atanasiu, după 23 mai, Roman ar putea deveni al zecelea europarlamentar PNL.

Președintele PNL Alba mai susține că 27 la sută este scorul minim pe care îl poate accepta de la organizațiile locale la la alegerile europarlamentare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea