Sondaj CSOP: Principalul favorit la europarlamentare – Alianța PSD-PC-UNPR are un scor de 36% și ar putea avea 15 europarlamentari
Un sondaj realizat de CSOP arată că încrederea alegătorilor a scăzut în ultimele 3 luni față de PSD și PDL, în timp ce PNL și PMP sunt în creştere. Totuși, la alegerile europarlamentare, Alianța PSD-PC-UNPR (fostul USD) rămâne principalul favorit având 36% în sondaje.
Opțiunile se împart astfel: Alianța PSD+PC+UNPR – 36%, PDL – 17% PNL – 16%, Partidul Mișcarea Populară – 8%, UDMR – 6%, PP-DD – 4%, PRM 4%, Forța Civică – 3%, alte partide – 6%.
Astfel, din cele 32 de locuri care revin României în Parlamentul European, fostul USD are toate şansele ca, după redistribuire, să câştige 15 locuri de europarlamentari. Pe locul al doilea se situează PDL, care cu un scor de 17% ar obţine 7 mandate. PNL, care este creditat cu 16%, ar avea 6 eurodeputaţi. Ultimele patru locuri ar fi împărţite în mod egal de PMP şi UDMR care, cu 8% şi respectiv 6% în sondaje, vor avea câte doi europarlamentari.
Potrivit simulării făcute de gandul.info pe baza sondajului CSOP, europarlamentarii PSD ar putea fi: Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Damian Drăghici, Maria Grapini, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, Sorin Moisa, Victor Boştinaru, Ciprian Tănăsescu, Claudia Ţapardel, Laurenţiu Rebega și Doru Frunzulică.
Cele 7 mandate ale PDL ar putea fi câștigate de: Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Rareş Niculescu, Orest Onofrei, Dragoş David.
PNL i-ar putea trimite în Parlamentul European pe: Norica Nicolai, Adina Ioana Vălean, Ramona Mănescu, Renate Weber, Cristian Buşoi și Eduard Hellvig.
De la PMP ar putea fi aleși Cristian Preda și Elena Băsescu iar cei doi europarlamentari ai UDMR ar putea fi Iuliu Winkler și Csaba Sógor.
*PSD în topul preferințelor alegătorilor
Pentru eșantionul intervievat de CSOP în topul preferințelor alegătorilor se află pe primul loc PSD care a ”căzut” cu 3% în ultimele 3 luni (de la 18% în decembrie 2013 la 15% în februarie 2014), urmat de PDL (în scădere de la 9% la 8%), PNL (în creștere de la 6% la 7%), UDMR (în creștere de la 3% la 4%), PP-DD a stagnat la 2% iar PMP a crescut cu 3 procente (de la 1% în decembrie 2013, la 4% în februarie 2014).
*Mugur Isărescu și Klaus Iohannis se mențin în topul încrederii
Deși majoritatea celor intervievați de CSOP au manifestat o încredere scăzută față de orice personalitate politică, sondajul îi plasează în topul opțiunii românilor pe Mugur Isărescu (25%) și Klaus Iohannis (24%), urmați de Victor Ponta (22%) și Sorin Oprescu (20%). Următorii pe listă sunt Gigi Becali (18%), Traian Băsescu (16%) și Crin Antonescu (13%).
*Majoritatea românilor cred că lucrurile evoluează într-o direcție greșită și au un interes scăzut pentru viața politică
Potrivit sondajului CSOP tot mai mulți români consideră că lucrurile se îndreaptă spre o direcție greșită în țară. Această percepție a crescut de la 67% în luna martie 2013 la 74% în luna februarie 2014. Doar 9% dintre cei intervievați consideră că suntem pe o direcție bună (față de 13% în 2013)
De asemenea, 49% dintre respondenți s-au declarat dezinteresați de viața politică (față de 13% care manifestă interes) iar 62% au declarat că acordă o atenție mică și foarte mică știrilor politice.
De asemenea, majoritatea respondenților s-au declarat nemulțumiți de activitatea Guvernului și a Președinției din ultimele 6 luni, consideră că Guvernul nu are capacitatea să ajute oamenii să treacă peste efectele crizei economice și că promisiunile acestuia nu s-au realizat.
Dintre problemele care trebuie rezolvate de urgență ordinea este următoarea: locurile de muncă (35%), corupția (12%), nivelul de trai (10%), pensiile (6%), salariile (5%), sistemul sanitar (5%), situația economică a țării (4%).
Simulările au fost făcute în baza ultimului sondaj CSOP, efectuat în perioada 18-26 februarie, pe un eşantion naţional reprezentativ pentru populaţia în vârstă de 18 ani şi peste cu selecţie aleatoare a gospodăriilor şi a persoanelor intervievate. Au fost intervievate 1.043 persoane. Interviul s-a făcut pe bază de chestionar standardizat, faţă în faţă, la domiciliul persoanelor intervievate. Eşantionul a fost validat pe baza datelor INS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor