Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

VIDEO/ CJ Alba cere peste 24 de milioane de lei de la Ministerul Culturii pentru restaurarea Cetății de la Căpâlna

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Monumentul UNESCO de la Căpâlna este singura cetate dacică pentru care autoritățile au realizat o documentație tehnico-economică privind restaurarea și punerea în valoare, a declarat marți, 18 martie a.c., pentru AGERPRES, arhitectul șef al CJ Alba, Eugenia Mărginean.

Aceasta a precizat că a fost elaborat un studiu privind restaurarea cetății de pe Valea Sebeșului și au fost obținute toate avizele necesare, precum și autorizația de construire iar CJ Alba a transmis Ministerului Culturii o solicitare de finanțare a lucrărilor de restaurare, suma necesară fiind estimată la peste 24,5 milioane de lei.

Pe lângă restaurarea cetății se are în vedere și amenajarea unui centru de informare și reabilitarea căii de acces spre situl UNESCO, care parcurge un traseu lung de aproape doi kilometri de la șoseaua națională, de pe DN 67C, prin pădure.

Iată cum ar putea arăta cetatea după restaurare:

Ridicată cel mai probabil la mijlocul secolului I î.Hr. de regele Burebista, fortificația fiind unul dintre punctele esențiale în lanțul de apărare a principalelor treceri peste munți spre Sarmizegetusa, din cetatea de la Căpâlna se mai pot vedea în prezent doar o parte din zidurile de piatră și trei șanțuri de apărare. Perimetrul cetății avea aproape 300 de metri, cu un zid exterior, dar și cu unul interior în care se afla turnul-locuință.

Cetatea a fost ocupată de romani în timpul primului război daco-roman (101-102 d.Hr.). În timpul celui de-al doilea război cu romanii, în anul 106, fortificația a fost incendiată.

Nenumăratele descoperiri arheologice, cele mai multe dintre obiecte regăsindu-se în prezent în colecția Muzeului „Ioan Raica” din Sebeș, atestă faptul că la Căpâlna au locuit daci.

Sursa: agerpres.ro; FOTO: i-tour.ro; VIDEO: romaniadevis


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia pe strada Constantin Noica. Un vârstnic „parfumat cu alcool” s-a răsturnat cu mașina într-un șanț În seara 1 mai, 23:00, o mașină s-a răsturnat în Alba Iulia, pe strada Constantin Noica. Oamenii legi intervin pentru asigurarea măsurilor specifice. Pompierii din Alba Iulia intervin la un accident rutier de pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea