ADR CENTRU: Nou apel de proiecte pentru reabilitarea școlilor cu finanțare nerambursabilă REGIO
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunță potențialii solicitanți că la nivelul Regiunii Centru sunt disponibile 18,85 milioane euro pentru finanțarea proiectelor de reabilitare a unităților de învățământ. Lansarea acestui nou apel de proiecte pe DMI 3.4 se datorează Deciziei Comisiei Europene C (2013)/9772, de realocare a unor fonduri europene.
Proiectele se pot depune, pentru obținerea finanțării, în intervalul 12 martie 2014 – 16 aprilie 2014. Sunt eligibile proiectele în care solicitanții, în calitate de autoritate contractantă, au încheiat deja un contract de lucrări pentru activitatea ce va face obiectul cererii de finanțare depuse în cadrul acestui apel de proiecte.
Prin contract de lucrări deja încheiat se înțelege, conform ghidului de finanțare, un contract încheiat în temeiul prevederilor OUG nr. 34/2006, care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: achiziția a fost lansată în SEAP după 01.01.2007, iar datele limită pentru finalizarea lucrărilor și a ultimei plăți către constructor să fie înainte de 31.12.2015. Pot cere finanțare unitățile administrativ-teritoriale, respectiv primăriile de orașe, municipii și comune, precum și consiliile județene.
Sunt de asemenea eligibile parteneriatele dintre unitățile administrativ-teritoriale și unitățile de învățământ pre-universitar de stat ce își desfășoară activitatea in imobile aflate în domeniul public al acestora. Fondurile se alocă din bugetul domeniului major de intervenție 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă.
”Prin acest nou apel de proiecte, unitățile de învățământ unde sunt deja demarate lucrările de reabilitare, au o șansă să se finalizeze. În cazul în care proiectele depuse și contractate pe acest nou apel nu acoperă întreaga sumă și vor mai rămâne fonduri nerambursabile disponibile, vor intra la finanțare proiectele ce se află în prezent în lista de rezervă a acestui domeniu. În prezent, în Regiunea Centru avem 33 de școli ce se reabilitează cu fondurile alocate anterior, iar peste 10.000 de elevi beneficiază de noile clase de studiu și echipamente”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.
Obiectivul specific al acestui nou apel de proiecte, finanțat prin realocarea fondurilor europene îl constituie îmbunătățirea calității infrastructurii de educație. Mai multe detalii puteți obține pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, secțiunea Prezentare/ Axa Prioritară 3/ pagina nou creată, DMI 3.4, apel 2014.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511
Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi