IPJ Alba: 6 persoane suspectate că au tăiat fără drept și au sustras arbori cercetate de polițiști
Poliţiştii Secţiei 1 Galda de Jos, împreună cu poliţiştii din Meteş, Întregalde, Ighiu şi Cricău şi lucrători silvici, au organizat o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea infracțiunilor silvice.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 37 de abateri contravenţionale, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare de 3.360 lei şi au identificat 6 persoane despre care există suspiciunea că au comis infracțiunea de tăiere ilegală de arbori.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în perioada iunie – august 2013, cei 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani, toţi din comuna Întregalde, au tăiat fără drept şi sustras, din pădurea Composesoratului Întregalde, un număr total de 44 de arbori de esenţă fag.
Faţă de suspecți cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 108, alin.1 din Legea 46/2008.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
26 noiembrie 2024 | „Despre arta de a crea o stare de conștiență”, tema lunii noiembrie la atelierul de Biblioterapie de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
26 noiembrie 2024 | „Despre arta de a crea o stare de conștiență”, tema lunii noiembrie la atelierul de Biblioterapie de la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Proiectul 3.30 Biblioterapie este un proiect cultural ce se desfășoară sub forma unor ateliere de psihologie practică, promovând colecțiile tematice de carte ale Bibliotecii Județene Județeană „Lucian Blaga” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan