Actele de comerţ şi societăţile comerciale
Odată cu trecerea la o economie de piaţă, sectorul privat s-a evidenţiat exponenţial în România, astăzi cu toţii înţelegând importanța acestuia. Totodată din ce în ce mai mulţi dintre specialiştii în diverse domenii decid că cel mai bine este să părăsească sectorul public şi să îşi înfiinţeze propria firmă.
Actul normativ de bază care trebuie cunoscut, dar care din păcate a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, este Legea nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale.
În România, în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale.
Societăţile comerciale se pot constitui, potrivit Legii nr. 31/1990, în una dintre următoarele Norme:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acţiuni;
d) societate în comandită pe acţiuni şi
e) societate cu răspundere limitată.
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţa al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Când se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. În cuprinsul prezentei legi, denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.
În cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie acte distincte, atunci statutul va cuprinde şi datele de identificare a asociaţilor şi clauze reglementând organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii.
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori.
ATENŢIE! Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise că aport la capitalul social se afla un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandita simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Actul constitutiv poate dobândi o dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului.
av. COLTUC Marius
Cabinet de avocat Coltuc, www.coltuc.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan