Avocado – fructul exotic ce poate înlocui carnea
Avocado este un fruct pe care îl găsim permanent, în toate marile lanţuri de magazine. Încă prea puţin cunoscut la noi, acest aliment cu coaja verde închis şi cu miezul untos este printre cele mai sănătoase din lume.
Originar din America Centrală, este cunoscut şi sub numele de para-aligator. Creşte într-un arbore, Persea americana, înrudit cu magnoliile de la noi, dar mare iubitor de soare şi de căldură, pe care le găseşte doar în climatele tropicale. În Europa şi în România, fructul de avocado a ajuns relativ recent, dar a devenit un aliment tot mai larg folosit, iar în curând va deveni la fel de consumat ca bananele sau portocalele. De ce? Pentru că, pe de o parte, este foarte hrănitor, rivalizând cu carnea, iar pe de altă parte este foarte sănătos pentru organism. Gustul şi consistenţa lui aduc aminte de cele ale untului, iar aroma sa seamănă mai degrabă cu cea de nuci sau de migdale, fiind la fel ca şi acestea, foarte bogat în uleiuri. În zona sa de origine, adică partea centrală şi de sud a Mexicului, el este folosit ca aliment de bază încă de acum 7000 de ani. Aztecii numeau acest fruct “ahuacatl”, iar conchistadorii spanioli au transformat denumirea aztecă în “aquacate”, care a devenit apoi avocado.
Cum preparăm avocado
Pentru a-l putea prepara corespunzător, este necesar, mai întâi de toate, ca fructul să fie de o calitate foarte bună. Aşadar, este important să nu aibă părţi înnegrite sau foarte moi, cu consistenţă gelatinoasă. Cele mai bune sunt fructele cu coaja intactă, strălucitoare, care par a atârna mai greu în raport cu mărimea lor. Apoi, este foarte important, atât pentru gust cât şi pentru calităţile sale nutritive, ca avocado să fie suficient de copt. De obicei, în comerţ se găsesc fructe crude, care trebuie lăsate câteva zile să se coacă. Gradul de coacere se poate testa apăsând puţin coaja cu degetul: dacă degetul lasă o urmă uşoară, atunci fructul este copt; dacă nu, va mai fi lăsat câteva zile până va putea fi consumat. Fructul crud poate fi ajutat să se maturizeze mai repede punându-l într-o pungă de hârtie. Fructele de avocado, odată coapte, trebuie consumate în maximum 1-2 zile. Dacă puneţi în frigider un avocado crud, veţi stopa procesul de coacere.
Pasta de avocado
Este modul de preparare cel mai simplu şi cel mai sănătos. Coaja fructului va fi îndepărtată, iar ceea ce rămâne se va tăia în două, scoţând sâmburele tare. Pulpa rămasă va fi bine zdrobită cu mixerul sau cu furculiţa, în piureul astfel format punându-se şi un căţel de usturoi pisat, zeama de la jumătate de lămâie şi două linguri de ulei virgin de măsline. Totul se amestecă foarte bine, iar la sfârşit se adaugă sare după gust. De regulă, pasta de avocado se consumă unsă pe pâine, la micul dejun, sau ca aperitiv la prânz.
Guacamole – mâncare tradiţională mexicană
Se amestecă în mixer (sau cu furculiţa) pulpa de la un avocado, împreună cu o roşie decojită, o ceapă tocată mărunt, doi căţei de usturoi zdrobiţi, două linguri de zeamă de lămâie, o lingură de ulei de măsline, praf de ardei iute, sare, piper şi alte condimente măcinate fin: oregano, chimen, cuişoare. Se ţine la rece circa o oră, după care se serveşte cu lipii sau cu pâine prăjită.
Salatele de crudităţi cu avocado
Se fac din rădăcinoase cum ar fi: morcovul, pătrunjelul şi ţelina, la care se adaugă un măr dat prin răzătoarea fină. După ce am amestecat şi am frecat cu puţină sare toate ingredientele, se adaugă pasta de la un avocado, obţinută prin mixare. Se lasă toate componentele să se întrepătrundă vreme de 30 de minute, apoi se consumă ca fel principal de mâncare la masa de prânz. Salata de crudităţi cu avocado este de trei ori mai consistentă decât salatele simple de acest tip, conţinând toate categoriile de substanţe nutritive. Este în mod special recomandată vegetarienilor şi celor care ţin cure de crudităţi, deoarece calmează eficient senzaţia de foame, previne slăbirea excesivă a organismului, previne deficitul de grăsimi şi aminoacizi.
Tratamente interne cu avocado
lColesterol şi trigliceride mărite – o substanţă conţinută în avocado, numită beta-sitosterol, are ca efect scăderea valorii colesterolului şi trigliceridelor din sânge.
lDegenerescenţă maculară – consumat nepreparat termic, avocado este un extraordinar protector contra afecţiunilor degenerative ale ochilor. El conţine două substanţe foarte importante, luteina şi vitamina A, care protejează şi îmbunătăţesc vederea. Mai mult, avocado previne afecţiunile vasculare care ar putea afecta ochii, lucru foarte important mai ales în cazul diabeticilor.
lDiabet – grăsimile sănătoase, mono-nesaturate, din fructul de avocado, au darul de a scădea rezistenţa organismului la insulină. Ca atare, cantităţi mai mici de insulină, secretate de către pancreas sau chiar injectate, vor avea efecte mult mai puternice. În plus, datorită curei cu acest fruct, glicemia va fi mult mai stabilă, fluctuaţiile sale atât de nocive pentru organism fiind mult diminuate.
lSarcină – fiind o adevărată colecţie de vitamine din complexul B, inclusiv acid folic organic, avocado este în mod special recomandat femeilor însărcinate. Acest aliment natural previne apariţia defectelor la naştere, asigură dezvoltarea normală a sistemului nervos al fetusului şi, foarte important, previne multe dintre afecţiunile la care sunt expuse femeile însărcinate. Datorită conţinutului său de potasiu şi antioxidanţi, avocado previne puseele de hipertensiune, tromboflebita, formarea varicelor etc. Totuşi, trebuie ţinut cont că, în primele luni de sarcină, alimentul este mai greu de tolerat de femeile predispuse la senzaţia de greaţă specifică acestei perioade. Aceasta datorită gustului şi consistenţei sale, motiv pentru care nu va fi consumat dimineaţa, ci doar la prânz sau seara, şi va fi combinat cu suc de lămâie proaspăt stors.
lSterilitate la bărbaţi – cei mai mulţi cercetători lingvişti sunt de părere că denumirea de avocado provine din cuvântul aztec ahuacatl, care înseamnă… testicul. De altfel, aztecii, strămoşii mexicanilor de azi, consumau avocado în mari cantităţi pentru a fi potenţi şi fertili.
lSindrom de malabsorbţie – consumul de avocado îmbunătăţeşte asimilaţia anumitor minerale, vitamine, precum şi a altor substanţe folositoare pentru organism. Într-un studiu făcut pe voluntari, medicii au putut demonstra, de pildă, că jumătate de avocado consumat la o masă creşte cantitatea de vitamina A şi licopen absorbită din hrană.
lSlăbiciune corporală excesivă – ei bine, medicii s-au gândit de data aceasta şi la cei care au nevoie să mai ia în greutate, iar avocado este unul din cele mai bune remedii în acest sens. Nu pentru că acest fruct ar îngrăşa în exces, ci pentru că în cazul său, mărirea în greutate este cea mai sănătoasă. Într-o cură pentru sporirea greutăţii, se vor consuma câte 1-2 avocado pe zi, vreme de 5 zile pe săptămână. Fructul va fi preparat cu ulei de măsline, suc de lămâie şi condimente cum ar fi cimbrul, ardeiul iute şi anasonul, pentru stimularea poftei de mâncare şi a digestiei. Şi încă un element: avocado nu se consumă la începutul mesei, deoarece va tăia pofta de mâncare (devenind astfel remediu contra obezităţii), ci la mijlocul ei.
Avocado şi alimentaţia copiilor
Avocado este printre cele mai bune alimente cu care se poate începe diversificarea alimentaţiei sugarului. Acest fruct preparat simplu (doar prin mixare, fără alte adaosuri) se poate introduce în alimentaţia copiilor încă de la 6 luni (există pediatri care au folosit cantităţi mici încă de la 4 luni). Totuşi, trebuie ţinut cont că diversificarea alimentaţiei, precum şi administrarea acestui fruct se face numai cu acordul medicului pediatru. Avocado este recomandat copiilor cu întârzieri de creştere, de dezvoltare a sistemului nervos, dar şi celor ce întâmpină probleme în alimentaţie, cum ar fi sindromul de malabsorbţie sau refluxul gastro-esofagian. Aceşti copii vor primi o cantitate mare de calorii într-o cantitate mică de mâncare. Apoi, avocado conţine fier, acid folic, vitamina E, vitamina A, vitamina C şi o serie de aminoacizi, adică exact substanţele necesare pentru procesul de creştere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918