Cum era pedepsită calomnia acum 100 de ani
Insulta și calomnia erau ”pricini” care îi deranjau pe mai-marii țării și în vechime, în aceeași măsură ca până acum. De altfel, aproape acum 100 de ani Ministerul Justiției pregătea o lege despre ”apărarea onoarei” care ”statorea conceptul calumniei și al vătămării de onoare și prevedea o pedeapsă mai mare ca în trecut”. Cele mai mari pedepse urmau să se aplice pentru cei care calomniau un ”oficiant public sau un preot”.
Informația provine dintr-un ziar apărut în luna iulie 1914, în care se spunea: ”Pe noi ne interesează mai ales, paragraful 3 și 4. Calumnia se pedepsește cu închisoare până la 6 luni și cu pedeapsă în bani până la patru mii coroane. Trebuie să se aplice pedeapsa dela 8 zile până la un an închisoare și dela o sută cor. până la la șease mii coroane, dacă delictul s-a comis prin presă, ori altcum în public, dacă se vatămă vre-un oficiant public ori preotul unei confesiuni recepte ori recunoscute și ofensa se referește la împlinirea oficiului sau chemării lui. Dacă ofensa este din cale afară de brutală se pedepsește cu închisoare până la șease luni și amendă în bani, până la 6000 coroane. Tot în aceste cazuri vătămarea de onoare se pedepsește cu închisoare până la un an și în bani până la șease mii de coroane. În motivarea proiectului se spune, că onoarea preoților se împărtășește de aceeași apărare ca și a oficialilor publici, recunoscând în chipul acesta misiunea importantă a preoților în promovarea binelui public. Nu se face amintire la proiect despre călugări și despre alte persoane ecleziastice, cari nu îndeplinesc slujbă preoțească și a căror onoare se vede că nu se bucură de acest scut al legii”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
MESAJE DE PASTE FERICIT ORTODOX 2024 • MESAJE de PASTE • URARI de PASTE • FELICITARI de PASTE ziarulunirea.ro vă oferă o colecție a celor mai frumoase urări și felicitări de Învierea Domnului: MESAJE DE PASTE Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare