Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Veste proastă pentru ”țeparii” prin telefon – cetățenii sunați au învățat să anunțe Poliția

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

*Sfaturi utile de la IPJ Alba, pentru prevenirea victimizării din înșelăciuni comise prin intermediul telefonului 

În cursul zilei de luni, 3 februarie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat prin 112, de mai mulţi cetăţeni, în special din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că au fost apelaţi pe telefonul fix, de către persoane care s-au recomandat ca fiind reprezentanţii unor companii şi care le-au comunicat faptul că sunt câştigătorii unor premii în bani.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Apelanţii au condiţionat intrarea în posesia premiului de depunerea unei sume de bani într-un cont, reprezentând o taxă notarială.

Persoanele apelate nu au dat curs solicitărilor şi au sesizat imediat Poliţia.

”În prezent sunt efectuate cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de înşelăciune”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Polițiștii recomandă tuturor cetăţenilor să fie sceptici atunci când sunt anunţaţi din senin, prin telefon, că au câştigat bunuri şi sume importante de bani.

”Nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpăraţi cartele telefonice pre-pay şi să transmiteţi codurile de reîncărcare, pentru a intra în posesia unor aşa-zise premii. Adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie”, spune reprezentantul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | S-au copt primele cireșe în Alba Iulia, mai repede ca în alți ani. Cât este prețul în piață?

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | S-au copt primele cireșe în Alba Iulia, mai repede ca în alți ani. Cât este prețul în piață? Primele cireșe s-au copt în Alba Iulia, după săptămâni de soare și căldură, în special primele două săptămâni de la începutul lunii aprilie. Mai mult decât atât, acestea au apărut și în piață, prețul unui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea