Ministerul Finanţelor pregăteşte rescrierea Codului Fiscal
Codul Fiscal este cel mai modificat, adăugit, compilat şi prin urmare greu de interpretat, document legal din România. Însuşi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu declara în urmă cu aproape un an că: ”Am constatat că nici cei care trebuie să aplice aceste acte normative (Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală – n. red.) nu le cunosc prea bine.” Ce să mai zicem atunci de cei cărora li se aplică prevederile acestor coduri, agenţi economici, mici producători ori persoane fizice autorizate precum şi toţi cei care la un moment dat se lovesc de vreo prevedere neclară. Încă de la această declaraţie, din luna martie 2013, Ministerul Finanţelor s-a pregătit de rescrierea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală, dorinţa de atunci fiind ca ele să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014. Însă nu s-a putut şi din cauza discuţilor privind impozitul pe construcţile speciale, accizele… Chiar dacă s-a amânat cu câteva luni, rescrierea celor două coduri va fi reluată. Această operaţiune nu îşi propune să aducă mari modificări în legislaţia fiscală, ci mai ales să „facă curăţenie”, să facă şi o corelare mai bună între Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală astfel încât ce ţine de legislaţie să rămână în Codul Fiscal şi ce ţine de proceduri să fie numai în codul de procedură. Cu alte cuvinte se va face, sperăm, în sfârşit lumină într-un domeniu extrem de confuz în foarte multe cazuri. Ar fi o modalitate de a scăpa agenţii economici, contribuabilii de multe neplăceri.
Citește și:
Calculator taxa auto de mediu 2014
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi