Din pricina arbitrajelor, FC Cugir ameninţă cu retragerea!
Europa Alba Iulia – FC Cugir 4-0 (1-0)
lSpectatori 100 lLa juniori 6-0 lArbitri V. Costin, Cr. Man, A. Benke (Alba Iulia) – foarte bine lObservator V. Lup (Aiud) lJucătorul meciului H. Marian, Al. Popa (Europa) lMarcatori: H. Marian (24, 54, din penalty), Al. Popa (70, 74) lI. Marcu (FC Cugir) a fost eliminat în minutul 50.
Europa: R. Cotoară – M. Bratu, H. Marian (76, Samoilă), Andreica, Circov, Bratima (44, Apetri), Hârciagă, A. Miclea (64, Sg. Oara), Ponoran, M. Cristea, Al. Popa (85, Haiduc). Antrenor Ştefan Fogoroşi.
FC Cugir: Romaniuc – Duţă, Căt. Raţă, Al. Marin (71, B. Crişan), Marcu, Răcăreanu, Fântână (55, G. Barta), Bulgaru, Gruian, D. Barta, Dogăroiu (60, A. Micu). Antrenor Alexandru Simu. Constantin IANCU
„Suntem supăraţi de al doilea arbitraj impertinent a lui V. Costin. La 0-1 nu ni s-a acordat un penalty clar şi în tot aceeaşi fază, căpitanul nostru I. Marcu a fost eliminat pentru injurii, lucru nemeritat, deoarece acesta cerea explicaţii pentru că am fost privaţi de respectiva lovitură de pedeapsă. Din pricina acestor hoţii repetate, mă gândesc foarte serios să retrag echipa din campionat”, a declarat Nicolae Muntean, FC Cugir. (H.D.M.)
Cuprirom Abrud – Viitorul Unirea 5-0 (1-0)
lSpectatori 250 lLa juniori 5-0 lArbitri F. Mardale, Ad. Mărginean, Andreea Ailoaie (Aiud) – bine lObservator Ov. Bocai (Blaj) lJucătorul meciului R. David (Cuprirom) lMarcatori: R. David (20, 55), Praţa (57), R. Morar (67, 69).
Cuprirom: Iancu – Căt. Nemeş (65, Popovici), D. Nemeş, M. Paşca, Pleşa (46, Praţa), A. Demian (46, Corpade), I. Miheţ, Stoina, Sularea (62, R. Morar), C. Stan, R. David. Antrenor Tiberiu Boca.
Viitorul Unirea: I. Ionele – Raţiu, R. Damian, Bulgăr, Szasz, A. Gabor, Cotoară, L. Szekely, Codo, Fl. Miclea (59, N. Popa), Rezmuveş. Antrenor Iosif Szekely. Nicolae BERINDEI
CS Ocna Mureş – Performanţa Alba Iulia 2-4 (1-1)
lSpectatori 150 lLa juniori 4-5 lArbitri Fl. Hanca (Aiud), C. Schiau, Ş. Schiau (Sebeş) – foarte bine lObservator I. Vezan (Blaj) lJucătorul meciului Pereat (CS Ocna Mureş), Cernea (Performanţa) lMarcatori: Pereat (8), Taşcă (87, penalty)/ Iouraş (38, 71), Cernea (66), Ov. Turuş (75).
CS Ocna Mureş: Ţiboc – Belea, Cimpoieşu, Lacău (82, D. Popa), Ad. Andrea (72, Chiorcea), Bartha, Ad. Morar, Banu, Pereat, B. Nemeş, Taşcă. Antrenor Radu Coroiu.
Performanţa: Al. Man – Hada, Soporan, Oltean, Cioară (63, Ov. Turuş), Cernea, Gh. Medrea (68, I. Cristea), S. Turuş, Truţă (55, Dumitru), Iouraş, Haneş (52, S. Mărginean). Antrenor Sorin Mărginean.
Florin BAD
Sportul Sebeş – Olimpia Aiud 4-0 (1-0)
lSpectatori 200 lLa juniori 3-2 lArbitri Fl. Potora, A. Damian (Turda), A. Suciu (Ocna Mureş) – bine lObservator I. Mărginean (Alba Iulia) lJucătorul meciului Diaconu (Sportul Sebeş) lMarcatori: Neag (4), Diaconu (53, 77), Neagu (72).
Sportul: Stănilă – Şt. Radu, Neag (70, Cotruş), Mirca, Todoran, M. Lupşan (73, Stoica), Diaconu, Neagu, Nariţa, Bologa (68, Selagea), D. Lupşan (78, Rai). Antrenor Dan Comşa.
Olimpia: Hagiu – M. Groza, Oct. Lazea, R. Bălan (60, Radu), Gatea, Ghirca (75, Marian), Kertesz, Ţon, Gâlea, Muntean, Coltor. Antrenor Cristian Biro. Dan COMŞA
CIL Blaj – Metalul Aiud 0-2 (0-2)
lSpectatori 300 lLa juniori 3-1 lArbitri A. Chirilă, L. Ştefan (Cugir), Daniela Sârbu (Alba Iulia) – bine lObservator D. Danciu (Alba Iulia) lJucătorul meciului Naghi (Metalul) lMarcatori: Naghi (14), Ferencz (30) lÎn minutul 45, Benchea (CIL) şi în minutul 67, Lenghel (Metalul) au fost eliminaţi.
CIL Blaj: Astalas – Bărbuleţ, Dehelean (68, Ioica), D. Szabo, Boar (58, Ignat), Duroi, Benchea, V. Lup (86, Lăcătuş), Stafie, Bucur (81, Goga), Simu. Antrenor Neluţu Cioba.
Metalul: Gânscă – V. Oniga, M. Todea, Ferencz, Bălan (61, Haţegan), Căt. Muntean, Vasinc (58, F. Stan), Naghi (70, Ov. Popa), E. Bucur, M. Moga, M. Lenghel. Antrenor Radu Andone. Adrian SILAGHI
Viitorul Sântimbru – Rapid CFR Teiuş 3-2 (3-1)
lSpectatori 100 lLa juniori 4-1 lArbitri F. Mărginean – slab, R. Mulea, Căt. Bregar (Aiud) – satisfăcător lObservator E. Domşa (Aiud) lJucătorul meciului Pisoiu (Viitorul Sântimbru), D. Crişan (Rapid) lMarcatori: Pisoiu (3, penalty, 10), C. Hălălae (37)/ D. Crişan (20, 65) lÎn minutul 76, Pisoiu (Viitorul Sântimbru) a fost eliminat.
Viitorul Sântimbru: Conţiu – C. Bogdan, E. Hălălae, Al. Aldea, Seliuc, Ad. Herepean s (70, Meteşan), C. Hălălae, Ruscă (60, Cătălina), Al. Stan, S. Deaconu (84, M. David), Pisoiu. Antrenor Alexandru Rojneai (nou).
Rapid: G. Costea – Cerghedean, C. Crişan, O. Crişan, Trifa, Dâscă (57, Dreghiciu), I. Domşa, Rancea, D. Goangă, Antal (61, D. Costea), A. Crişan. Antrenor prof. Octavian Rusu. Ovidiu HULEA
Arieşul Apuseni Baia de Arieş – CSO Cugir 0-2 (0-1)
lSpectatori 100 lLa juniori 0-3 (lipsă asistenţă medicală) lArbitri D. Monea (Cluj Napoca) – bine, R. Chiorean, H. Dan (Aiud) – satisfăcător lObservator M. Neagu (Teiuş) lJucătorul meciului Fl. Marin (Arieşul) lMarcatori: Ad. Dan (19), Itu (57) lÎn minutul 74, R. Colda (Arieşul) a ratat un penalty.
Arieşul Apuseni: Sicoe – Mălai (75, Tontea), Oct. Popa, Fl. Marin (51, Dup), C. Colda, Voicu, Cioropar, Marc (46, R. Colda), Andreş, Petaca, Oneţ (46, Ţâr). Antrenor Marius Dup.
CSO Cugir: Cimporescu – L. Goronea, Şuvaina, Tăban, Ad. Dan, Cos. Simtion, G. Goronea (85, Pintilei), D. Grozav, A. Şuteu (90, Grigorescu), Mihu (57, Isac), L. Itu. Antrenor Cătălin Paşcanu.
Lucian CSEP
lPartida Dalia Sport Daia Română – Flamura Roşie Rădeşti s-a disputat ieri, după închiderea ediţiei.
CLASAMENT
1. EUROPA A. IULIA 7 6 1 0 22-4 19 +7
2. CSO Cugir 7 5 2 0 24-5 17 +5
3. Sportul Sebeş 7 4 2 1 17-3 14 +2
4. Dalia Sport 6 4 1 1 16-7 13 +7
5. Metalul Aiud 7 3 4 0 15-6 13 +4
6. Viitorul Sântimbru 7 4 0 3 17-10 12 +3
7. Performanţa 7 4 0 3 17-11 12 +3
8. Rapid CFR Teiuş 7 4 0 3 12-13 12 +3
9. Viitorul Unirea 7 3 1 3 10-15 10 +1
10. CIL Blaj 7 3 0 4 16-17 9 -3
11. Cuprirom Abrud 7 3 0 4 15-19 9 -3
12. FC Cugir 7 2 2 3 9-15 8 -4
13. Arieşul Apuseni 7 1 1 5 7-19 4 -8
14. CS Ocna Mureş 7 1 0 6 12-33 3 -6
15. Olimpia Aiud 7 0 2 5 5-15 2 -10
16. Flamura Roşie 6 0 0 6 5-27 0 -9
Etapa a 8-a: lsâmbătă 8 octombrie, ora 11.30: Metalul Aiud – CS Ocna Mureş, Cuprirom Abrud – Arieşul Apuseni Baia de Arieş, FC Cugir – Sportul Sebeş; ora 16.00: CSO Cugir – Europa Alba Iulia; lduminică, 9 octombrie, ora 11.30: Performanţa Alba Iulia – Viitorul Sântimbru, Viitorul Unirea – Flamura Roşie Rădeşti, Olimpia Aiud – CIL Blaj; ora 16.00: Rapid CFR Teiuş – Dalia Sport Daia Română.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – Industria Galda 2-2 (0-1), în derby „de Alba” | „Lanterna roșie”, remiză dar și retrogradare matematică
Metalurgistul Cugir remizează în derby „de Alba” cu Industria Galda de Jos, scor 2-2 (0-1), după o confruntare spectaculoasă în care vizitatorii au condus la pauză, „roș-albaștrii” au întors scorul, dar Frențiu, în prelungiri (90+3) a restabilit egalitatea. O remiză venită după 6 înfrângeri la rând pentru ultima clasată, una cu gust amar, întrucât la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
FELICITĂRI de Paște fericit 2024. Modele de MESAJE, URĂRI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști