Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: De ziua culturii naţionale, elevii Şcolii Generale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia şi-au omagiat patronul spiritual

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

De ziua culturii naţionale, elevii Şcolii Generale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia au realizat mai multe activităţi în memoria poetului naţional. De altfel momentul este cu totul special întrucât pe tot parcursul acestei săptămâni elevii vor susţine recitaluri, cântece, expoziţii cu lucrări plastice şi desene, şi alte activităţi cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Citește și: Mihai Eminescu data naşterii • Mihai Eminescu biografie pe scurt • Mihai Eminescu opere, cărți, poezi • Mihai Eminescu scurt referat

În deschiderea evenimentului de astăzi, directorul instituţiei Rodica Marinescu a spus elevilor câteva cuvinte despre istoria prestigioasei şcoli pentru ca mai apoi o elevă să recite una dintre cele mai reprezentate poezii, „Tu nu mă înţelegi”, ale celui care a fost considerat „regele versurilor din România”.

Elevii au continuat cu prezentarea vieţii şi operei poetului naţional pentru ca apoi corul de copii să încânte audienţa cu recitaluri dedicate poetului şi şcolii.

Şcoala Generală Nr. 7 „Mihai Eminescu” din Alba Iulia şi-a deschis oficial porţile la 15 septembrie 1980, într-o clădire nouă cu 23 săli de clasă, 3 laboratoare şi 2 ateliere. Din anul 1996 şcoala 7 poartă denumirea marelui poet care considerat patronul spiritual al acestei instituţii de învăţământ.

Citeşte şi 15 ianuarie 1850, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României

[nggallery id=1001]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO Srilankezii din România sărbătoresc Anul Nou pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia. Muzică și mâncare tradițională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Srilankezii din România sărbătoresc Anul Nou pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia. Muzică și mâncare tradițională Noul An srilankez este sărbătorit de comunitatea de srilankezi din România pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia. La eveniment sunt prezenți sute de cetățeni din țara asiatică, care muncesc în România. Muncitorii din Sri Lanka au început […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea