O colecţie de bancnote din perioada Revoluţiei ruse, extrem de valoroasă, exponatul lunii ianuarie la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Vernisajul, marţi, 14
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia prezintă marţi, 14 ianuarie, începând cu ora 11.00, exponatul lunii. Cu această ocazie va fi expusă o inedită de colecţie de bancnote a Revoluţiei ruse. Astfel, cele aproape 30 de piese vor reaminti finalul zbuciumat al Rusiei Imperiale, cu ultimele sale emisiuni monetare. Colecţia aparţine lui Elie Bufnea, un ofiţer român implicat în organizarea unui corp de voluntari ardeleni, dintre prizonierii din Rusia, în Primul Război Mondial.
Potrivit reprezentanţilor muzeului albaiulian, colecţia este extrem de valoroasă, deoarece dezmembrarea politică din timpul conflictelor dintre cele două armate: cea a albilor, susţinători ai ţarului şi Armata Roşie a bolşevicilor, a făcut ca în teritoriul ocupat de fiecare să fie emise serii noi de bani – în fond aceeaşi rublă rusească!
Tocmai din acest motiv, printre bancnote se găsesc printre altele banii oraşului Odessa, ai lui Kerenski ori Kolceak, ai atamanilor Dutov şi Semenov, ai comandantului căii ferate din Manciuria sau banii bolşevici ai Republicii Federative Sovietice Ruse.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere
FOTO | INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere Un incendiu a avut loc astăzi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 16:40, în localitatea Unirea din județul Alba. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba focul a izbucnit la o locuință. Citește și: ACCIDENT rutier pe o stradă […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci